desperechea vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~chéz / E: des- + (îm)perechea] 1 A face două obiecte de același fel să nu mai formeze o pereche Si: a despărți. 2 (Pex) A descompleta un număr de lucruri care formează o serie.

desperecheát1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: desperechea] 1-2 Desperechere (1-2).

desperecheát2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 181r/32 / Pl: ~ați, ~e / E: desperechea] 1 (Îvr; d. păreri) Divergent. 2 (D. obiecte care formează o pereche) Detașat de perechea sa. 3 (D. obiecte dintr-o serie) Disparat. 4 (D. obiecte dintr-o serie) Izolat. 5 (Pex; d. idei) Fără legătură de sens.

DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Pref. des- + [îm]perechea.

DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.

DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Des1- + [îm]perechea.

DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.

DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface, a dezbina două elemente, două lucruri, două ființe care formează împreună o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri de același fel; a descompleta. ◊ (Cu privire la bani; rar) Înadins nu și-a desperecheat cele patru mii de lei. C. PETRESCU, C. V. 29.

DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. (Despre ființe sau lucruri care în mod obișnuit formează o pereche sau perechi) Despărțit, separat (de perechea lui). Mănușa asta desperecheată? O încearcă și constată pe loc. – Asta-i mănușa mea. CAMIL PETRESCU, T. I 554. 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot, dintr-un întreg sau dintr-o serie; izolat, stingher. Mogrea desfundă sticla, turnă în pahare desperecheate, cum erau toate lucrurile în casa lor. C. PETRESCU, Î. II 155. [În odaie] totul e curat, dar sărăcăcios, desperecheat. SEBASTIAN, T. 256. Tot ce se vedea acolo... prăfuit și afumat, mîncat de cari sau de molii, șchiop sau schilod, ciobit, rupt sau desperecheat. M. I. CARAGIALE, C. 134.

desperecheá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 să desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát

desperecheá vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 sg. și pl. desperecheáză, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 sg. și pl. desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát

DESPERECHEÁ vb. a (se) descompleta.

DESPERECHEÁT adj. descompletat, disparat, stingher. (Un pantof ~.)

A (se) desperechea ≠ a (se) împerechea

A DESPERECHEÁ ~éz tranz. A face să se desperecheze. /des- + a [îm]perechea

A SE DESPERECHEÁ mă ~éz intranz. 1) A înceta de a mai forma o pereche; a-și pierde perechea. 2) A deveni incomplet; a se descompleta. /des- + a [îm]perechea

desperecheà v. a face să nu mai fie pereche, a dezuni.

desperechéz V. despă-.

DESPERECHEA vb. a (se) descompleta.

DESPERECHEAT adj. descompletat, disparat, stingher. (Un pantof ~.)