des1, deásă [At: PRAVILĂ / Pl: déși, dése / E: ml densus, -a, -um] 1 a (D. colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate. 2 a Cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. 3 a (D. țesături) Țesut strâns Si: bătut. 4 a (D. păr, iarbă, frunze) Stufos. 5 a (D. părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul Si: strâns. 6 a (D. ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens. 7 sn (Nob) Desiș. 8 sf (Pes) Plasă a unei setci. 9-10 av, a (D. întâmplări, fenomene sau acțiuni) (Într-un mod) care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul Si: repetat, frecvent. 11-12 a, av (D. mișcări care se repetă) Repede. 13-14 a, av (D. mișcări care se repetă) Grăbit. 15 a (D. lucruri) Obișnuit, comun.

des-de-dimineáță av vz dis-de-dimineață

des-de-noápte av [At: PALIA (1582), ap. GCR 79/31 / V: dis-de~, dizn~, (înv) dens-~, din-de~, dinsă-de~ / E: mlp de ipsa de nocte] În toiul nopții.

des-dimineață av vz dis-de-dimineață

desí [At: COSTINESCU / Pzi: ~sésc / E: des] 1-2 vtr (A deveni sau) a face să devină mai des. 3 vr A se înghesui. 4 vr A se îndesa.

deși c [At: DOSOFTEI, PS. 43 / E: de4 + și] (Introduce o propoziție concesivă) În ciuda faptului că...

DES, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau ale unei unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus.

DEȘÍ conj. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, măcar că. ◊ (În construcții eliptice, cu valoare de complement circumstanțial concesiv) Deși tânăr, e înțelept. – De4 + și.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

DES1- (Înaintea vocalelor și consoanelor sonore, în forma dez-) Element de compunere cu sens privativ, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe. [Var.: dez-, dis-] – Lat. dis-, fr. des-.

DES2, DEÁSĂ, deși, -se, adj. I. 1. (Despre colectivități sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. ♦ (Despre țesături) Țesut strâns; bătut. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau unități) Așezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens; de nepătruns. II. 1. (Despre întâmplări, fenomene sau acțiuni; adesea adverbial) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul după altul; repetat, frecvent. ♦ (Despre mișcări care se repetă; adesea adverbial) Repede, iute, grăbit. – Lat. densus.

DEȘÍ conj. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, măcar că. ◊ (În construcții eliptice, cu valoare de complement circumstanțial concesiv) Deși tânăr, e înțelept. – De4 + și.

DEZ- v. des1-.

DIS- v. des1-.

DES2, DEÁSĂ, deși, -se, adj. (În opoziție cu rar) I. (În sens material) 1. (Despre colectivități, mulțimi sau corpuri compuse din unități identice) Cu elementele, cu părțile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte puține goluri între părți. V. îngrămădit, înghesuit. Drumul se întindea neted, scoborînd prin mijlocul pădurii care începea să se arate mai deasă, mai bătrînă. GÎRLEANU, L. 29. De la gîrlă-n pîlcuri dese Zgomotoși copiii vin. COȘBUC, P. I 47. În mijlocul unui codru înalt și des ca peria era tăinuit un castel vechi. VLAHUȚĂ, O. A. 215. Cînepă frumoasă și deasă cum îi peria. CREANGĂ, A. 49. Idol, tu! răpire minții! cu ochi mari și părul des! EMINESCU, O. I 80. ♦ (Despre țesături) Țesut strîns, bătut. (Poetic) O pînză deasă de ploaie se așterne... peste Țara Bîrsei. BOGZA, C. O. 206. 2. (Despre părțile componente ale unei colectivități sau unități) Strîns, așezat unul lîngă altul sau foarte aproape unul de altul. Din ferestrele cu zăbrele dese... coconii și argățimea împușcară în tătari. GALACTION, O. I 53. Sub bolți încenușate, păiajenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese. MACEDONSKI, O. I 23. 3. (Despre ploaie, ceață, umbră etc.) Compact, dens, de nepătruns. Căzu o ceață deasă și cenușie, întunecînd cîmpia și vederea. PREDA, Î. 35. Era o ploaie cu totul alta decît în valea Siretului. Cenușie, măruntă și deasă. SADOVEANU, Z. C. 189. Un foc... făcea ca întunecimea de primprejur să pară mai deasă. MACEDONSKI, O. III 11. Din umbra deasă ce doarme-ntre canaluri... O tainică-armonie plutește peste valuri. ALECSANDRI, P. I 155. II. (În sens temporal) 1. (Despre întîmplări, fenomene sau acțiuni) Care se repetă de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmînd mereu unul după altul; repetat, frecvent. Erau necesare mai dese destinderi de nervi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 50. Se auziră ropote dese, ca o fugă cadențată. SAHIA, N. 37. Chiar dacă deasa citire a cărții tale ar aprinde în mine un asemenea dor semeț, nevoia ar cere ca să-l potolesc îndată. ODOBESCU, S. III 13. Începu rar și cu dese pauze. NEGRUZZI, S. I 8. ♦ (Adverbial) a) De multe ori, în repetate rînduri. Și firul tău se rupe des, Căci gînduri te frămîntă. COȘBUC, P. I 192. La geamul tău ce strălucea Privii atît de des. EMINESCU, O. I 191. b) La mici intervale de timp. Cele cîteva zeci de lopeți fulgerau des în lumina lunii. CAMILAR, N. I 382. Să nu-mi dai prea des călcîie. CARAGIALE, O. III 57. Tare, bade, ne iubim, Dar prea rar ne întîlnim. Și zău, des ne-am întilni Dușmanele de n-ar fi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. 2. (Rar; despre mișcări care se repetă) Repede, iute, grăbit. Respirația grea, trezită, acră, caldă și deasă a mulțimii, dospită în fumul de țigări... dau salonului o asemuire de cafenea. DELAVRANCEA, S. 131. Merseră cu un pas des. NEGRUZZI, S. I 120. ◊ (Adverbial) Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I 60.

DES1- pref. (Înaintea vocalelor și a consoanelor sonore, în forma dez-). Element de compunere cu sens privativ, care servește la formarea unor verbe ca: dezaproba, dezlipi, desface etc., a unor adjective ca: desfrînat, dezumflat etc. și a unor substantive ca: dezrobire, dezgropare etc. – Variantă: dez- pref.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DE-DIMINICIOÁRĂ adv. v. dis-de-diminecioară.

DEȘÍ conj. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, măcar că. Deși este destul de întuneric, albul șoselei se mai distinge încă. SAHIA, N. 24. Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe. EMINESCU, O. I 173. Deși sînt proastă, precum zici, eu n-am obicei să rîd de oamenii care mă primesc în casa lor. ALECSANDRI, T. 640. ◊ (În corelație cu «totuși» sau cu «cu toate acestea») Deși m-am sculat devreme, totuși am întîrziat. ◊ (Învechit, în corelație cu «dar», «însă» sau «apoi») Deși mulți din boierii cei mai însemnați simțise că se pregătește ceva... dar nici unul n-a venit să aducă un gologan măcar. GHICA, S. A. 158. ◊ (În construcții eliptice, cu funcțiune de complement circumstanțial concesiv) Să mai stea de vorbă cu dascălul din Strîntea, care, deși om tînăr, știa foarte multă carte. SLAVICI, O. I 94. O văzusem atît de frumoasă, deși palidă. NEGRUZZI, S. I 50. Deși despărțite, lucrurile au unire. CONACHI, P. 260.

DEZ- pref. v. des-.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. (Și în forma des-de-dimineață) Foarte de dimineață, în zorii zilei. Apoi, hai des-de-dimineață acasă, că am lucru cu caii. RETEGANUL, P. III 28. Să ne odihnim puțin... și mîine dis-de-dimineață să fim gata. ISPIRESCU, L. 6. Încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon des-de-dimineață. CREANGĂ, P. 305. – Variante: des-de-dimineáță, desdimineáță (CREANGĂ, P. 228) adv.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. (De obicei colectiv) Nume generic dat plantelor erbacee, de obicei necultivate, ale căror părți aeriene sînt verzi, subțiri și mlădioase și servesc ca hrană animalelor erbivore. Un fir de iarbă. ▭ Dinu se trînti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. BUJOR, S. 52. Zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție. IOSIF, V. 72. Pe cîmpie Liniște era, Iarba cea verzie Nici se clătina. ALECSANDRI, O. 171. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult pînă ți se va împlini ceea ce dorești sau ce ți s-a promis de către cineva. Din pămînt, din iarbă verde = oricare ar fi greutățile, cu orice preț, negreșit, neapărat. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba v. frunză. 2. (Mai ales la pl.) Buruieni de tot felul (uneori servind ca medicament, ca antidot sau ca otravă). A pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care [dușmanul] cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. Aleargă din stîncă-n stîncă Și cată, culege ierburi. CONACHI, P. 86. ◊ Iarbă rea = buruiană otrăvitoare; fig. om rău, dăunător societății. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Expr. A căuta (pe cineva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva) ca după iarba de leac v. leac. 3. (Uneori determinat prin «de pușcă») Praf de pușcă. Atunci, cîteva luni d-a rîndul, nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. Punea iarbă cu mîna Și gloanțe cu chivăra. ȘEZ. II 77. 4. Compuse: iarbă-de-mare (sau iarba-mării) = plantă erbacee acvatică, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formînd adesea întinse pajiști submarine; se folosește în tapițerie (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-fiarelor sau (mai rar) iarba-fierului = plantă erbacee veninoasă, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); (în basme) iarbă cu puterea miraculoasă de a deschide orice ușă, lacăt, încuietoare etc.; p. ext. putere supranaturală, prin care se poate ajunge la un rezultat greu de obținut. Cei ce au avut interesul să le tăinuiască aveau și iarba-fiarelor care descuia lacătele. PAS, Z. III 256. Manlache are iarba-fiarelor și nu-l atinge glonțul. POPA, V. 187. Dacă ai avea iarba-fierului, ai putea să sfărmi broaștele. ALECSANDRI, T. I 447; iarbă-creață = mentă, izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, frunze înguste și flori verzi, care crește prin păduri, în locuri umbroase și umede (Poa nemoralis). Frunză verde iarbă-deasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10; iarbă-grasă = mică plantă erbacee, bogată în sevă, cu tulpina ramificată și flori galbene (Portulaca oleracea). Foaie verde, iarbă-grasă. ȘEZ. I 103; iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium). Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdilea nasul. CONTEMPORANUL, VI 291; iarba-șerpilor = broscariță (2). – Pl. și: ierbi (COȘBUC, P. II 281).

des adj. m., pl. deși; f. deásă, pl. dése

deșí conjcț.

*iárbă deásă s. f. + adj.

iárbă-deásă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-dése

des adj. m., pl. deși; f. sg. deásă, pl. dése

deșí conjcț.

iárbă-deásă s. f.

DES adj., adv. 1. adj. v. compact. 2. adj. v. apropiat. 3. adj. bătut. (Țesătură ~.) 4. adj. v. bogat. 5. adj. v. adânc. 6. adj. frecvent, repetat. (Vizite ~.) 7. adv. v. adesea. 8. adj., adv. grăbit, iute, rapid. (Respirație ~; respiră ~.)

DEȘÍ conj. 1. (concesiv) (Transilv. și Mold.) batăr, (prin Transilv.) magă, maram, pedig, (înv.) barem, săvai. (~ n-ai fost cu mine, totuși...) 2. (adversativ și concesiv) că. (Calul, ~ e cu patru picioare, și tot se poticnește.)

Des ≠ rar

DIS1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „separat”, „contrar”. [Var. di-, diz-. / < lat. dis].

DES- /DE- /DEZ- pref. „desfacere”, „negație”, „intrare, pătrundere”. (< fr. dés-, dé-, cf. lat. dis)

DEZ- elem. des-.

DIS1-/DI-/DIZ- pref. „separare”, „absență”. (< fr. dis-, cf. lat. dis)

des (deásă), adj. – 1. Dens, strîns, compact. – 2. (Adv.) Adesea, frecvent. – Mr. ndes, megl. des. Lat. densus (Pușcariu 504; Candrea-Dens., 485; REW 2558; Tiktin; Candrea; Scriban); cf., it., sp., port. (denso), fr. (dense). Cele două sensuri ale cuvîntului rom. apar și în lat. spissus › it. spesso, fr. épais. Este dublet al lui dens, der. densitate, s. f. Der. ades (var. adesea), adv. (frecvent; de multe ori); (a)dese(a)ori, adv. (frecvent, de multe ori); desime, s. f. (densitate; concentrație); desiș, s. n. (înv., densitate; pădure foarte deasă); deset, s. n. (concentrație), cuvînt ce pare inventat de Coșbuc. Cf. îndesa.

des- – Pref. care intră în compunerea a numeroase cuvinte de orice proveniență (lat. desface; sl. despăgubi; fr. descentraliza; etc.) pentru a indica o acțiune contrarie celei indicate de cuvîntul primitiv. Lat. dĭs-, cf. it. dis-, fr. dés-, sp. des-. Pref. verbal, încă activ. Nu se menționează în continuare decît cuvintele la care este de presupus că respectiva compunere cu dis- este anterioară rom.; în celelalte cazuri, cf. cuvîntul de bază. Modern se scrie dez- înainte de b, d, l, m, n, r, v. Utilitatea acestei inovații pare discutabilă, iar diferența de pronunțare a pref., de ex., în descompunere și în desbate, este de nesesizat pentru majoritatea vorbitorilor rom. Este evident, pe de altă parte, că timbrul Z nu este propriu cons. în discuție, ci introdus de cea următoare, și că grafii ca dezlipi sau dezvoltat nu sînt transcrieri mai fidele decît deslipi sau desvoltat.

DES1 deásă (deși, dése) 1) (despre corpuri compuse din elemente de același fel) Care are părțile componente foarte apropiate unul de altul. Pădure deasă. Pieptene ~. 2) (despre mulțimi, populații) Care este numeros într-un spațiu restrâns. 3) (despre țesături) Care este țesut strâns. 4) (despre fapte, fenomene, acțiuni) Care se repetă de mai multe ori la intervale mici de timp. Respirație deasă. 5) (despre ploaie, ceață etc.) Care se caracterizează printr-un înalt grad de concentrație; care este foarte compact; dens. 6) și adverbial(despre mișcări care se repetă) Care vădește iuțeală. /<lat. densus

DES2 adv. 1) În repetate rânduri; de multe ori; deseori; adesea. 2) La distanțe mici. /<lat. densus

DEȘÍ conj. (exprimă un raport concesiv) Măcar că; cu toate că; chiar dacă. Deși s-a grăbit, totuși a întârziat. /de + și

des a. 1. compus din părți tare apropiate unele de altele: iarbă deasă, pomi deși; 2. numeros: populațiune deasă. [Lat. DENSUS]. ║ adv. 1. la distanțe mici: el scrie des; 2. adesea: vine des la noi.

deșì conj. cu toate că, măcar că (indică o concesiune). [Lat. DE SIC].

1) des- și (est) dis- (lat. dis-), pref. privativ în cuv. vechĭ: dez-brac, des-ham, des-prind, dez-vîrtesc. Dis- se întrebuințează și în cuv. noŭă literare, ca: dis-pun, dis-par. V. de- și dez-.

3) des, deásă adj., pl. deșĭ, dese (lat. dênsus, vfr. dasýs). Dens çompact, compus din elemente apropiate unele de altele (în opoz. cu rar): negură, ĭarbă, pădure, perie deasă; păr, peptene des. Numeros: populațiune deasă. Adv. Adese orĭ, dese-orĭ, de multe orĭ: el vine des pe la noĭ.

2) des- (d. dis, dins, dîns). În locuțiunea des-de-dimineață. V. dins.

desésc v. intr. (d. des). Vest. Mă îndes, doresc să pun mîna: toțĭ deseaŭ la chilipir.

deșí conj. (de [conj.] și și). Maĭ rar. Și dacă, cu toate că, măcar că: deși ploŭă, tot mă voĭ duce. – Și separat: de se și ascunde (Con. 253).

dez- prefix privativ ca și des, dar uzitat înainte de b, d, l, m, n, r și v: dez-bin, dez-doĭesc, dez-leg, dez-morțesc, dez-nod, dez-robesc, dez-văț. În cuv. moderne ca dezaprob, dezinfectez, care încep cu vocală, poate fi considerat ca venind d. fr. dés-. V. dis-.

2) dis- (lat. dis-), pref. care, în cuv. moderne, arată acelașĭ lucra ca și de-, des-, dez-, în cele vechĭ: dis-calific, dis-junctiv.

DES adj., adv. 1. adj. compact, strîns. (Mergeau în rînduri ~.) 2. adj. apropiat. (Plasă cu ochiuri ~.) 3. adj. bătut. (Țesătură ~.) 4. adj. bogat, îmbelșugat, învolt. (Cu părul ~.) 5. adj. adînc, compact, dens, greu, gros. (Ceață ~.) 6. adj. frecvent, repetat. (Vizite ~.) 7. adv. adesea, adeseori, deseori, frecvent. (Mergea ~ pe la el.) 8. adj., adv. grăbit, iute, rapid. (Respirație ~; respiră ~.)

DEȘI conj. 1. (concesiv) (Transilv. și Mold.) batăr, (prin Transilv.) magă, maram, pedig, (înv.) barem, săvai. (~ n-ai fost cu mine, totuși...) 2. (adversativ și concesiv) că. (Calul, ~ e cu patru picioare, și tot se poticnește.)

des v. instrumente, mecanice.

des, re* bemol*, în terminologia muzicală germană.

JOSQUIN DES PRES [ʒoskẽ de pre] (c. 1440-1521), compozitor francez. Maestru al contrapunctului, al polifoniei și al stilului coral „a capella” prerenascentist. Creația sa cuprinde mise, motete („Ave Maria”, „Stabat mater”), imnuri, psalmi, numeroase lucrări profane.

REVUE DES ÉTUDES SUD-EST EUROPÉENNES [revü dez etüd süd-est öropeén], revistă editată de Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Apare la București, de patru ori pe an, începând cu 1963. Este succesoarea publicației „Revue Historique du Sud-Est Europeén”.