Dicționare ale limbii române

2 intrări

8 definiții pentru desculțare

desculțá [At: LB / V: (reg) dis~ / Pzi: descúlț / E: ml disculcio, -are] 1-2 vtr (Trs; c.i. încălțămintea) A (se) descălța. 3 vt A pârli unghiile porcului pentru a fi ușor de smuls.
desculțáre sf [At: DA ms / Pl: ~țắri / E: desculța] (Reg) Descălțare.
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) descălța. – Lat. *disculciare sau din rom. desculț.
DESCULȚÁ, descúlț, vb. I. Refl. (Regional) A-și scoate încălțămintea; a se descălța. De dragul tău să mă desculț? Ei, iacă! COȘBUC, P. I 170. Dete de un vad, pre unde i să păru că ar putea trece. Deci să desculță... și plecă prin Dunăre. RETEGANUL, P. III 5. Părăuț cu apă rece, Desculța-m-oi și te-oi trece. Desculța-m-oi de-un picior Și te-oi trece cu mult dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ Tranz. Îl desculță de cizme.
desculțá vb., ind. prez. 1 sg. descúlț, 3 sg. și pl. descúlță
DESCULȚÁ vb. v. descălța, scoate, trage.
desculța vb. v. DESCĂLȚA. SCOATE. TRAGE.

desculțare definitie

desculțare dex

Intrare: desculța
desculța verb grupa I conjugarea I
Intrare: desculțare
desculțare