descuiat definitie

2 intrări

20 definiții pentru descuiat

descuiá [At: VARLAAM, C. 47/2 / Pzi: ~úi / E: des- + (în)cuia, ml discuneo, -are] 1 vt (Îrg) A deschide cu un cui de lemn o ușă încuiată. 2 vt A deschide cu cheia o ușă, o fereastră, un lacăt sau o broască. 3-6 vtr (Îvp; d. oameni și animale) A (se) vindeca (de constipație sau) de retenție urinară.
descuiát1 sn [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I 87 / E: descuia] 1-4 Descuiere. (1-4).
descuiát2, ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 62 / V: (Mol) ~iét, ~ă / Pl: ~ați, ~e / E: descuia] 1 (D. uși, încăperi etc.) Care nu mai este încuiat. 2 (D. uși) Care a fost deschis cu cheia. 3-4 (Îvp; d. oameni și animale) Care s-a vindecat (de constipație sau) de retenție urinară. 5 (Fig; d. oameni, d. caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări noi Si: receptiv, deschis. 6 Deștept.
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare.
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare.
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor la împrejurări, la situații noi; receptiv, deschis; deștept, ager. – V. descuia.
DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A deschide cu cheia. Au venit străjerii ca să descuie și să dea în lături canaturile. SADOVEANU, D. P. 166. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiesei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. COȘBUC, P. I 66. ◊ Refl. pas. S-au rugat... să li se descuie poarta. SBIERA, P. 148.
DESCUIÁT, -Ă, descuiați, -te, adj. (Despre uși, încăperi etc.) Care nu (mai) este încuiat, care a fost deschis cu cheia. Vai de mine! tată, cum să mă culc eu cu ușa descuiată? ISPIRESCU, L. 376.
descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd
descuiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 sg. și pl. descúie, 1 pl. descuiém; ger. descuínd
DESCUIÁ vb. a deschide. (A ~ o ușă încuiată.)
DESCUIÁT adj. deschis, neînchis, neîncuiat. (Ușă ~.)
A descuia ≠ a încuia
A DESCUIÁ descúi tranz. (uși, camere etc.) A deschide cu cheia. [Sil. -cu-ia] /<lat. discuneare
descuià v. a deschide cu cheia: a descuia poarta. [Lat. DISCUNEARE].
descúĭ v. tr. (d. cuĭ, care a fost cheĭa primitivă, saŭ lat. dĭscuneare). Deschid ceĭa ce era încuĭat cu cheĭa. Fac să treacă constipațiunea. V. deschid, descheĭ.
DESCUIA vb. a deschide. (A ~ o ușă încuiată.)
DESCUIAT adj. deschis, neînchis, neîncuiat. (Ușă ~.)
a descuia lacătul expr. (intl.) a da o spargere.

descuiat dex

Intrare: descuia
descuia verb grupa I conjugarea I
Intrare: descuiat
descuiat adjectiv