descrucișa vt [At: MAT. FOLK. 7 / Pzi: ~șéz / E: des- + (în)crucișa] 1 (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș Si: a descruci. 2 (Îvp; d. arme) A scoate armele de la brâu Cf încrucișa.

DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Pref. des- + [în]crucișa.

DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să nu mai fie așezat cruciș. – Des1 + [în]crucișa.

DESCRUCIȘÁ, descrucișez, vb. I. Tranz. (Rar) A desface două obiecte așezate cruciș, a le depărta unul de altul. Pentru a descrucișa zburătorii!... sus gabierii!... și marinarii se aruncară pe scările de frînghie. BART, S. M. 51.

descrucișá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrucișeáză, 1 pl. descrucișắm; conj. prez. 3 să descrucișéze; ger. descrucișấnd

descrucișá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. descrucișeáză, 1 pl. descrucișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descrucișéze; ger. descrucișând

A DESCRUCIȘÁ ~éz tranz. rar A face să nu mai fie așezat cruciș. /des- + a [în]crucișa