Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

34 defini╚Ťii pentru descompunere

descomp├║ne [At: DEX / Pzi: descomp├║n / E: des- + compune cdp fr d├ęcomposer] 1 vt A desface ├«n p─âr╚Ťile componente. 2 vr (Fig) A se destr─âma. 3 vr (D. materii ╚Öi corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-╚Öi schimba prin deformare caracterul, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea moral─â sau fizic─â. 5 vr (Fig; d. fa╚Ť─â, tr─âs─âturi etc.) A se crispa.
descomp├║nere sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: descompune] 1 Desfacere ├«n p─âr╚Ťile componente Si: descompus1 (1). 2 (Fig) Destr─âmare. 3 Alterare a unor materii, corpuri organice Si: descompus1 (3). 4 (Fig; d. oameni) Schimbare prin deformare a caracterului, ├«nf─â╚Ťi╚Ö─ârii morale sau fizice Si: descompus1 (4). 5 (Fig) Crispare a fe╚Ťei Si: descompus1 (5). 6 Reac╚Ťie chimic─â ├«n urma c─âreia o substan╚Ť─â constituit─â din molecule cu structura mai complicat─â trece ├«n mai multe substan╚Ťe constituite din molecule cu structur─â mai simpl─â Si: descompus1 (6).
DESCOMP├ÜNE, descomp├║n, vb. III. 1. Tranz. A desface ├«n p─âr╚Ťile componente. ÔÖŽ Refl. Fig. A se destr─âma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii ╚Öi corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba ├«n r─âu, fizic sau moral; (despre fa╚Ť─â, tr─âs─âturi etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un num─âr natural sub form─â de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] ÔÇô Pref. des- + compune (dup─â fr. d├ęcomposer).
DESCOMP├ÜNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ÔÖŽ Reac╚Ťie chimic─â ├«n urma c─âreia o substan╚Ť─â constituit─â din molecule cu structur─â mai complicat─â trece ├«n mai multe substan╚Ťe constituite din molecule cu structur─â mai simpl─â. ÔÇô V. descompune.
DESCOMP├ÜNE, descomp├║n, vb. III. 1. Tranz. A desface ├«n p─âr╚Ťile componente. ÔÖŽ Refl. Fig. A se destr─âma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii ╚Öi corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-╚Öi schimba prin deformare caracterul, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea moral─â sau fizic─â; (despre fa╚Ť─â, tr─âs─âturi etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] ÔÇô Des1- + compus (dup─â fr. d├ęcomposer).
DESCOMP├ÜNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ÔÖŽ Reac╚Ťie chimic─â ├«n urma c─âreia o substan╚Ť─â constituit─â din molecule cu structur─â mai complicat─â trece ├«n mai multe substan╚Ťe constituite din molecule cu structur─â mai simpl─â. ÔÇô V. descompune.
DESCOMP├ÜNE, descomp├║n, vb. III. 1. Tranz. A desface ├«n p─âr╚Ťile componente. [Ceasornicul] e un univers ├«n miniatur─â, pe care maistrul ├«l descompune prin analiz─â ╚Öi-l reconstituie prin sintez─â. IBR─éILEANU, A. 38. ÔÖŽ Refl. Fig. A se destr─âma, a se dezmembra. Dup─â moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune ├«n mici st─âtule╚Ťe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii ╚Öi corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-╚Öi schimba prin deformare caracterul, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea moral─â sau fizic─â; (despre fa╚Ť─â, tr─âs─âturi etc.) a se crispa, a se contracta. Fa╚Ťa i se descompuse ├«ntr-un z├«mbet asem─ân─âtor durerii. CAMILAR, N. I 152. ÔÇô Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. descompus.
DESCOMP├ÜNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. 1. Desfacere a unui obiect, a unui corp etc. ├«n elementele sale componente. Descompunerea apei ├«n oxigen ╚Öi hidrogen. ÔŚŐ Descompunerea luminii = punerea ├«n eviden╚Ť─â a razelor colorate din care este compus─â lumina alb─â natural─â. (Mat.) Descompunerea unui num─âr ├«n factori primi = opera╚Ťie aritmetic─â pentru aflarea factorilor primi care compun acel num─âr. ÔÖŽ Fig. Dezmembrare, destr─âmare. Descompunerea imperiului sclavagist. Ôľş [Imperiul turc ╚Öi cel austriac] s├«nt dou─â imperii ├«n descompunere. CAMIL PETRESCU, B. 203. 2. Alterare, putrezire, dezagregare. Cadavrul a intrat ├«n descompunere. 3. Fig. Deformare a caracterului, a ├«nf─â╚Ťi╚Ö─ârii morale sau fizice a cuiva. Descompunere moral─â.
descomp├║ne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. descomp├║n, 1 pl. descomp├║nem; conj. prez. 3 s─â descomp├║n─â; ger. descompunß║ąnd; part. descomp├║s
descomp├║nere s. f., g.-d. art. descomp├║nerii; pl. descomp├║neri
descomp├║ne vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. descomp├║n, 1 pl. descomp├║nem; perf. s. 1 sg. descompus├ęi, 1 pl. descomp├║ser─âm; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. descomp├║n─â; ger. descompun├ónd; part. descomp├║s
descomp├║nere s. f., g.-d. art. descomp├║nerii; pl. descomp├║neri
DESCOMP├ÜNE vb. 1. a (se) desface, a (se) desp─âr╚Ťi, a (se) divide, a (se) frac╚Ťiona, a (se) ├«mp─âr╚Ťi, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalc─âtui. (Produsul dezintegr─ârii se ~ ├«n particule.) 2. v. putrezi. 3. v. altera. 4. v. r├óncezi.
DESCOMPÚNE vb. v. dezmembra.
DESCOMP├ÜNERE s. 1. desfacere, desp─âr╚Ťire, divizare, frac╚Ťionare, ├«mp─âr╚Ťire, scindare, separare, (rar) dezalc─âtuire. (~ ├«n particule a unui corp dezintegrat.) 2. v. putrefac╚Ťie. 3. v. alterare. 4. v. r├óncezire.
DESCOMP├ÜNERE s. v. corup╚Ťie, decaden╚Ť─â, dec─âdere, depravare, desfr├ónare, desfr├óu, destr─âb─âlare, dezm─â╚Ť, dezmembrare, imoralitate, perdi╚Ťie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stric─âciune, viciu.
A descompune Ôëá a compune
Descompunere Ôëá compunere
DESCOMP├ÜNE vb. III. 1. tr. A desface ├«n elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ÔÖŽ (Fig.) A se destr─âma. 3. refl. (Fig.) A-╚Öi deforma caracterul, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea; (despre fa╚Ť─â) a se crispa. [P.i. descomp├║n, perf.s. -pus├ęi, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. d├ęcomposer].
DESCOMP├ÜNERE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) descompune ╚Öi rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ÔÖŽ Reac╚Ťie chimic─â ├«n urma c─âreia o substan╚Ť─â cu o structur─â mai complicat─â trece ├«n substan╚Ťe cu molecule mai simple sau ├«n elementele din care era compus─â. [< descompune].
DESCOMP├ÜNE vb. I. tr. a (se) desface ├«n elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substan╚Ťe organice) a se strica, a se altera. ÔŚŐ (fig.) a se destr─âma. 2. (fig.) a dec─âdea moral; a-╚Öi deforma caracterul, ├«nf─â╚Ťi╚Öarea; (despre fa╚Ť─â) a se crispa. (dup─â fr. d├ęcomposer)
DESCOMP├ÜNERE s. f. 1. ac╚Ťiunea de a (se) descompune. 2. reac╚Ťie chimic─â ├«n urma c─âreia o substan╚Ť─â cu o structur─â mai complicat─â trece ├«n substan╚Ťe cu molecule mai simple sau ├«n elementele din care era compus─â. (< descompune)
A DESCOMPÚNE descompún tranz. A face să se descompună; a dezagrega; a desface; a disocia; a dezasambla. /des- + compus
A SE DESCOMP├ÜNE m─â descomp├║n intranz. 1) (despre corpuri) A se separa ├«n elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunit─â╚Ťi) A-╚Öi pierde coeziunea intern─â; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destr─âma; a se dezarticula. 3) (despre substan╚Ťe organice) A pierde propriet─â╚Ťile pozitive (sub influen╚Ťa factorilor externi); a se strica; a se ├«n─âcri; a se altera. 4) (despre persoane) A-╚Öi modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre fa╚Ť─â) A se convulsiona momentan ╚Öi involuntar sub ac╚Ťiunea unei suprasolicit─âri nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus
DESCOMP├ÜNERE ~i f. 1) v. A DESCOMPUNE ╚Öi A SE DESCOMPUNE. 2) Reac╚Ťie chimic─â ├«n procesul c─âreia dintr-o substan╚Ť─â cu structur─â molecular─â mai complex─â se ob╚Ťin mai multe substan╚Ťe av├ónd structur─â molecular─â mai simpl─â. /a (se) descompune
descompune v. 1. a separa elementele cari intr─â ├«n compozi╚Ťiunea unui corp: a descompune apa; 2. a altera profund, a strica: c─âldura descompune c─ârnurile.
descompunere f. 1. ac╚Ťiunea de a descompune ╚Öi starea lucrului descompus; 2. fig. dezorganizare complet─â.
*descomp├║n, -p├║s, a -p├║ne v. tr. (d. compun, dup─â fr. d├ęcomposer). Separ, desfac ├«n elementele lu─ş ce─şa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: c─âldura descompune carnea. ÔÇô ╚śi dis-.
*descompun├ęre f. Descompozi╚Ťiune. ╚śi dis-.
descompune vb. v. DEZMEMBRA.
DESCOMPUNE vb. 1. a (se) desface, a (se) desp─âr╚Ťi, a (se) divide, a (se) frac╚Ťiona, a (se) ├«mp─âr╚Ťi, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalc─âtui. (Produsul dezintegr─ârii se ~ ├«n particule.) 2. a putrezi, (rar) a (se) putrefia, a (se) putreg─âi. 3. a se acri, a se altera, a fermenta, a se ├«mpu╚Ťi, a se ├«n─âcri, a se strica, (├«nv. ╚Öi reg.) a se s─ârbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se p├«╚Öc─âvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 4. a se altera, a se r├«ncezi, a se strica. (Untura s-a ~.)
descompunere s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. DEZMEMBRARE. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. STRICĂCIUNE. VICIU.
DESCOMPUNERE s. 1. desfacere, desp─âr╚Ťire, divizare, frac╚Ťionare, ├«mp─âr╚Ťire, scindare, separare, (rar) dezalc─âtuire. (~ ├«n particule a unui corp dezintegrat.) 2. putrefac╚Ťie, putrezire, (rar) putrefiere, (├«nv.) putrejune, putrezeal─â, putreziciune. (~ unui cadavru.) 3. acrire, alterare, fermentare, ├«mpu╚Ťire, ├«n─âcrire, stricare. (~ minc─ârii.) 4. alterare, r├«ncezire, stricare. (~ a unei materii grase.)
DESCOMPUNERE. Subst. Descompunere, destr─âmare, dezmembrare, dezarticulare, dezarticula╚Ťie; dezintegrare, fisiune, fisionare, dezagregare, dizolvare. ├Ämp─âr╚Ťire, ├«mp─âr╚Ťeal─â, divizare, diviziune, f─âr├«mi╚Ťare. Divizibilitate. Desfacere, desf─âcut, desp─âr╚Ťire, demontare, demontat. Electroliz─â; hidroliz├ó. Analiz─â, analizare; disecare, disec╚Ťie. Distrugere, sf─âr├«mare, desfiin╚Ťare, devastare, mistuire, mistuial─â (rar). Stricare, putrefac╚Ťie, putrefiere (livr.), putrezire, putreg─âire (rar), putrezeal─â, r├«ncezire, r├«ncezeal─â; alterare,; ruginire; muceg─âire, mucezeal─â, mucezire. Putregai, putrejune (├«nv.); rugin─â, ruginitur─â; cangren─â. Cadavru, le╚Ö, mort─âciune, hoit, st├«rv, putreziciune, putrezime (rar), putrezitur─â (rar), putriditate (livr.). Alterabilitate. Adj. Descompus, destr─âmat, dezarticulat, dezintegrat, dezagregat, dizolvat. ├Ämp─âr╚Ťit, desf─âcut, desp─âr╚Ťit, f─âr├«mi╚Ťat; distrus, sf─âr├«mat, desfiin╚Ťat. Stricat, alterat, putred, putrid (livr.), putrezit, putrescent (livr.), putreg─âit (rar), putreg─âios (pop.); mucezit, muceg─âit; ruginit; r├«nced, r├«ncezit. Alterabil, putrescibil (livr.), putrefiabil (livr.). Fisionabil; divizibil; demontabil. Vb. A se descompune, a se diviza, a se divide, a se destr─âma, a se desface, a se dezmembra, a se dezarticula; a se dezintegra, a se dezagrega, a se dizolva. A se f─âr├«mi╚Ťa, a se sf─âr├«ma, a se distruge, a se mistui. A se strica, a se altera, a putrezi, a muceg─âi, a mucezi, a putreg─âi (rar), a rugini, a se putrefia (livr.), a intra ├«n putrefac╚Ťie, a se cangrena. A descompune, a destr─âma, a dezorganiza; a dezmembra, a dezarticula; a dezintegra, a fisiona, a dezagrega, a dizolva. A ├«mp─âr╚Ťi, a diviza, a divide, a ├«mbuc─â╚Ťi, a face buc─â╚Ťi, a f─âr├«mi╚Ťa. A desface, a demonta. A distruge, a nimici, a sf─âr├«ma, a desfiin╚Ťa, a devasta, a mistui. V. dezordine, dispersare, distrugere, moarte, separare.

Descompunere dex online | sinonim

Descompunere definitie

Intrare: descompune
descompune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: descompunere
descompunere substantiv feminin