descompunere definitie

34 definiții pentru descompunere

descompúne [At: DEX / Pzi: descompún / E: des- + compune cdp fr décomposer] 1 vt A desface în părțile componente. 2 vr (Fig) A se destrăma. 3 vr (D. materii și corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică. 5 vr (Fig; d. față, trăsături etc.) A se crispa.
descompúnere sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: descompune] 1 Desfacere în părțile componente Si: descompus1 (1). 2 (Fig) Destrămare. 3 Alterare a unor materii, corpuri organice Si: descompus1 (3). 4 (Fig; d. oameni) Schimbare prin deformare a caracterului, înfățișării morale sau fizice Si: descompus1 (4). 5 (Fig) Crispare a feței Si: descompus1 (5). 6 Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structura mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă Si: descompus1 (6).
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer).
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des1- + compus (după fr. décomposer).
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.
DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. [Ceasornicul] e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii și corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. – Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. descompus.
DESCOMPÚNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. 1. Desfacere a unui obiect, a unui corp etc. în elementele sale componente. Descompunerea apei în oxigen și hidrogen. ◊ Descompunerea luminii = punerea în evidență a razelor colorate din care este compusă lumina albă naturală. (Mat.) Descompunerea unui număr în factori primi = operație aritmetică pentru aflarea factorilor primi care compun acel număr. ♦ Fig. Dezmembrare, destrămare. Descompunerea imperiului sclavagist. ▭ [Imperiul turc și cel austriac] sînt două imperii în descompunere. CAMIL PETRESCU, B. 203. 2. Alterare, putrezire, dezagregare. Cadavrul a intrat în descompunere. 3. Fig. Deformare a caracterului, a înfățișării morale sau fizice a cuiva. Descompunere morală.
descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
descompúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; perf. s. 1 sg. descompuséi, 1 pl. descompúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descompúnă; ger. descompunând; part. descompús
descompúnere s. f., g.-d. art. descompúnerii; pl. descompúneri
DESCOMPÚNE vb. 1. a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 2. v. putrezi. 3. v. altera. 4. v. râncezi.
DESCOMPÚNE vb. v. dezmembra.
DESCOMPÚNERE s. 1. desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp dezintegrat.) 2. v. putrefacție. 3. v. alterare. 4. v. râncezire.
DESCOMPÚNERE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, dezmembrare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.
A descompune ≠ a compune
Descompunere ≠ compunere
DESCOMPÚNE vb. III. 1. tr. A desface în elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrăma. 3. refl. (Fig.) A-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. [P.i. descompún, perf.s. -puséi, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. décomposer].
DESCOMPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) descompune și rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. [< descompune].
DESCOMPÚNE vb. I. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrăma. 2. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. (după fr. décomposer)
DESCOMPÚNERE s. f. 1. acțiunea de a (se) descompune. 2. reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. (< descompune)
A DESCOMPÚNE descompún tranz. A face să se descompună; a dezagrega; a desface; a disocia; a dezasambla. /des- + compus
A SE DESCOMPÚNE mă descompún intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrăma; a se dezarticula. 3) (despre substanțe organice) A pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se strica; a se înăcri; a se altera. 4) (despre persoane) A-și modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre față) A se convulsiona momentan și involuntar sub acțiunea unei suprasolicitări nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus
DESCOMPÚNERE ~i f. 1) v. A DESCOMPUNE și A SE DESCOMPUNE. 2) Reacție chimică în procesul căreia dintr-o substanță cu structură moleculară mai complexă se obțin mai multe substanțe având structură moleculară mai simplă. /a (se) descompune
descompune v. 1. a separa elementele cari intră în compozițiunea unui corp: a descompune apa; 2. a altera profund, a strica: căldura descompune cărnurile.
descompunere f. 1. acțiunea de a descompune și starea lucrului descompus; 2. fig. dezorganizare completă.
*descompún, -pús, a -púne v. tr. (d. compun, după fr. décomposer). Separ, desfac în elementele luĭ ceĭa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: căldura descompune carnea. – Și dis-.
*descompunére f. Descompozițiune. Și dis-.
descompune vb. v. DEZMEMBRA.
DESCOMPUNE vb. 1. a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 2. a putrezi, (rar) a (se) putrefia, a (se) putregăi. 3. a se acri, a se altera, a fermenta, a se împuți, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 4. a se altera, a se rîncezi, a se strica. (Untura s-a ~.)
descompunere s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. DEZMEMBRARE. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. STRICĂCIUNE. VICIU.
DESCOMPUNERE s. 1. desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp dezintegrat.) 2. putrefacție, putrezire, (rar) putrefiere, (înv.) putrejune, putrezeală, putreziciune. (~ unui cadavru.) 3. acrire, alterare, fermentare, împuțire, înăcrire, stricare. (~ mincării.) 4. alterare, rîncezire, stricare. (~ a unei materii grase.)
DESCOMPUNERE. Subst. Descompunere, destrămare, dezmembrare, dezarticulare, dezarticulație; dezintegrare, fisiune, fisionare, dezagregare, dizolvare. Împărțire, împărțeală, divizare, diviziune, fărîmițare. Divizibilitate. Desfacere, desfăcut, despărțire, demontare, demontat. Electroliză; hidrolizâ. Analiză, analizare; disecare, disecție. Distrugere, sfărîmare, desființare, devastare, mistuire, mistuială (rar). Stricare, putrefacție, putrefiere (livr.), putrezire, putregăire (rar), putrezeală, rîncezire, rîncezeală; alterare,; ruginire; mucegăire, mucezeală, mucezire. Putregai, putrejune (înv.); rugină, ruginitură; cangrenă. Cadavru, leș, mortăciune, hoit, stîrv, putreziciune, putrezime (rar), putrezitură (rar), putriditate (livr.). Alterabilitate. Adj. Descompus, destrămat, dezarticulat, dezintegrat, dezagregat, dizolvat. Împărțit, desfăcut, despărțit, fărîmițat; distrus, sfărîmat, desființat. Stricat, alterat, putred, putrid (livr.), putrezit, putrescent (livr.), putregăit (rar), putregăios (pop.); mucezit, mucegăit; ruginit; rînced, rîncezit. Alterabil, putrescibil (livr.), putrefiabil (livr.). Fisionabil; divizibil; demontabil. Vb. A se descompune, a se diviza, a se divide, a se destrăma, a se desface, a se dezmembra, a se dezarticula; a se dezintegra, a se dezagrega, a se dizolva. A se fărîmița, a se sfărîma, a se distruge, a se mistui. A se strica, a se altera, a putrezi, a mucegăi, a mucezi, a putregăi (rar), a rugini, a se putrefia (livr.), a intra în putrefacție, a se cangrena. A descompune, a destrăma, a dezorganiza; a dezmembra, a dezarticula; a dezintegra, a fisiona, a dezagrega, a dizolva. A împărți, a diviza, a divide, a îmbucăți, a face bucăți, a fărîmița. A desface, a demonta. A distruge, a nimici, a sfărîma, a desființa, a devasta, a mistui. V. dezordine, dispersare, distrugere, moarte, separare.

descompunere dex

Intrare: descompune
descompune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: descompunere
descompunere substantiv feminin