DESCLEIÁ, descleiez, vb. I. Tranz. 1. A dezlipi ceea ce este lipit (cu clei). Sus, într-o ramă descleiată, era o fotografie. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. De multe ori l-am găsit descleind un zmeu ca să copieze vreun vers. NEGRUZZI, S. I 206. ◊ Refl. Uite, că s-au descleiat ochelarii. SADOVEANU, P. M. 86. 2. A curăța prin spălare firele de mătase naturală sau țesăturile de bumbac de substanțele cleioase. – Variantă: descleí, descléi, vb. IV.