descî́nt, a -á v. tr. și intr. (d. cînt). Rostesc descîntece cuĭva ca să-l vindec de o boală: a descînta de deochĭ. Fig. Caut să conving, instruesc pin vorbă lungă: eŭ destul ĭ-am (dativ) descîntat (saŭ cîntat) saŭ l-am descîntat, dar el nu m’a ascultat! Vechĭ. Farmec, vrăjesc. V. boscorodesc.