descânta definitie

14 definiții pentru descânta

descântá v [At: DOSOFTEI, V. S. 218v/21 / V: (îvp) dis~ / Pzi: ~ấnt. / E: ml discantare] 1-2 vtr (Adesea cu determinări introduse prin prepoziția „de” care indică scopul acțiunii) A rosti formule considerate magice însoțite sau nu de gesturi rituale, cu scopul de a vindeca o boală sau a îndepărta un rău, un farmec Si: (îvr) a oropsi, (reg) a ormoci. 3 vt (Pex) A fermeca pe cineva pentru a face rău. 4 vi (Reg; la unele jocuri de copii) A număra rostind formule ritmice, pentru a alege jucătorul care urmează să-i caute sau să-i prindă pe ceilalți participanți. 5 vi (Trs; Ban) A rosti strigături în timpul dansului popular Si: a chiui. 6-7 vti (Fig) A impresiona puternic pe cineva Si: a încânta, a subjuga. 8-9 vti (Fam) A încerca să convingă (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau lingușitoare. 10 vt (Fig) A mustra pe cineva. 11 vt (Fig) A bate pe cineva la cap. 12 vr (Pex) A vorbi pentru sine Si: a îngâna, a mormăi.
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare.
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
DESCÎNTÁ, descî́nt, vb. I. 1. Intranz. (În practicile magice) A rosti descîntece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală sau de o patimă etc. Am scăpat-o de boli, descîntîndu-i. SADOVEANU, Z. C. 122. Deschide-mi ca să viu să-ți descînt de spaimă. ALECSANDRI, T. I 38. Aduceți descîntător Să-mi descînte să nu mor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. ◊ Fig. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descînte un bondar. TOPÎRCEANU, B. 43. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descîntece). Au început să... le descînte [pe fete] ca să doarmă adînc. SBIERA, P. 276. Nani, nani, cu mama, Că mama te-a descînta Să te faci un viteaz mare. ALECSANDRI. P. P. 381. ◊ Fig. Acum, mîndro, voi să-mi cînți, Inimioara să-mi descînți. TEODORESCU, P. P. 626. 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. Cît stătuse țîțaca Leona cu mine ca să mă descînte, motanul... se plictisise singur. SADOVEANU, N. F. 34. Las’ pe bătrîni să te descînte și să te judece ei în legea lor, că nu-ți mai trebuie alt popă. CREANGĂ, A. 154.
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntă
descântá vb., ind. prez. 1 sg. descânt, 3 sg. și pl. descântă
DESCÂNTÁ vb. v. vrăji.
descînta (-t, -át), vb.1. A face farmece, a înșira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. Lat. *dĭscantāre (Pușcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta și, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar. – Der. descîntat, s. n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s. m. (vrăjitor); descîntătoare, s. f. (vrăjitoare); descîntătură, s. f. (vrajă, farmec); descîntec, s. n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf. cînta.
A DESCÂNTÁ descânt 1. intranz. A fi descântător; a se ocupa cu descântecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune acțiunii unui descântec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocară; a ocărî; a certa; a batjocori. /<lat. discantare
descântà v. 1. a rosti descântece sau vrăji (pentru vindecarea unor boale!); 2. fig. a căuta să convingă prin vorbe (mai mult ironic): cât lam descântat eu! [V. încântà].
descî́nt, a -á v. tr. și intr. (d. cînt). Rostesc descîntece cuĭva ca să-l vindec de o boală: a descînta de deochĭ. Fig. Caut să conving, instruesc pin vorbă lungă: eŭ destul ĭ-am (dativ) descîntat (saŭ cîntat) saŭ l-am descîntat, dar el nu m’a ascultat! Vechĭ. Farmec, vrăjesc. V. boscorodesc.
DESCÎNTA vb. a face, a fermeca, a meni, a ursi, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (Îi ~ cu ulcica.)
descântá, descânt, vb. – 1. (intranz.) A dezlega de vrajă. 2. (tranz.) A fermeca, a vrăji. – Lat. *discantare (Pușcariu, CDDE, Tiktin, DEX, MDA).
descânta, descânt v. t. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

descânta dex

Intrare: descânta
descânta verb grupa I conjugarea I