DEPLÍN¹ adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, cu totul, în mod desăvîrșit, complet. Ziua se întunecase deplin și asfințise luceafărul de sară. SADOVEANU, D. P. 24. Voi ce purtați cupa la gură, Ah! deșertați cupa deplin! ALECSANDRI, P. III 84. ◊ (Determinînd un adjectiv) Cînd am fost deplin vindecat... am ieșit în lume și mi-am căutat regimentul. SADOVEANU, P. M. 125. Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus Deplin armat. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Precedat de prep. «pe») Era într-un tîrgușor de munte și se simțea pe deplin restabilit. GALACTION, O. I 606. Nu putea să o săvîrșească pe deplin, căci turnul se surpa. ISPIRESCU, L. 295. O frunte... corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută. EMINESCU, N. 35. ♦ (Popular) Așa cum trebuie, cum se cere. Face slujba deplin. HODOȘ, P. P. 164.