deóchĭ n., pl. -chĭurĭ (de și ochĭ). Fărmăcare, îmbolnăvire, regres produs de privirea cuĭva. – Poporu, cînd aĭ vre-o boală a căruĭ cauză n’o pricepe, zice că te-a deocheat cineva, că eștĭ bolnav de deochĭ. În general, că să fiĭ deocheat, trebuĭe să fiĭ frumos, robust, înalt, bogat, norocos, că să se mire lumea. O vită frumoasă și admirată se poate deochea, și de aceĭa i se împletește o panglică roșie în coamă orĭ coadă. Tot așa cu copiiĭ. Frumos cal! Să nu fie de deochĭ! N’ar fi de deochĭ! Nu fie de deochĭ! Îs expresiunĭ ca să nu se îmbolnăvească orĭ să nu se urîțească. Leac de deochĭ, contra deochĭuluĭ. – În est, pop. dióchĭ. V. descînt,