Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

26 defini╚Ťii pentru denumire

denumi vt [At: ODOBESCU, I, 486 / Pzi: ~m├ęsc / E: de4 + numi] 1 (├Änv) A desemna. 2 A da nume unei fiin╚Ťe sau unui lucru.
denum├şre sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 302/17/ Pl: ~ri / E: denumi] 1 (├Änv) Desemnare. 2 Numire a unei fiin╚Ťe sau a unui lucru Si: denumit1 (2). 3 Cuv├ónt cu care numim ceva. 4 (D. persoane) Atribut Si: epitet.
DENUM├Ź, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei fiin╚Ťe sau unui lucru; a numi. ÔÖŽ (├Änv.) A desemna. ÔÇô Din fr. d├ęnommer (dup─â nume).
DENUM├ŹRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ÔÖŽ Nume dat unei fiin╚Ťe sau unui lucru; cuv├ónt cu care numim ceva. ÔÖŽ Element obligatoriu (al─âturi de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). ÔÇô V. denumi.
DENUM├Ź, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei fiin╚Ťe sau unui lucru; a numi. ÔÖŽ (├Änv.) A desemna. ÔÇô De4 + numi (dup─â fr. d├ęnommer).
DENUM├ŹRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ÔÖŽ Nume dat unei fiin╚Ťe sau unui lucru; cuv├ónt cu care numim ceva. ÔÇô V. denumi.
DENUM├Ź, denumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui un nume unei fiin╚Ťe sau unui lucru; a numi. Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urm─â, stil pe care l-au denumit ├«n ╚Ť─ârile occidentale cu porecla comic─â de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. ÔÖŽ (├Änvechit) A desemna. (Refl. pas.) Acea comisie [filologic─â] se ╚Öi denumi. ODOBESCU, S. I 486.
DENUM├ŹRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi. 1. Numire. 2. Nume dat (unei fiin╚Ťe sau unui lucru); cuv├«nt, vorb─â cu care numim ceva. Denumirea rom├«neasc─â de ┬źgraure┬╗, dat─â unei alte p─âs─âri, pe care tot Mar╚Ťial o pune ├«n opozi╚Ťiune cu ┬źturd─▒┬╗ (= sturz). ODOBESCU, S. III 29.
denum├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. denum├ęsc, imperf. 3 sg. denume├í; conj. prez. 3 s─â denume├ísc─â
denum├şre s. f., g.-d. art. denum├şrii; pl. denum├şri
denum├ş vb. Ôćĺ numi
denum├şre s. f. Ôćĺ numire
DENUM├Ź vb. v. supranumi.
DENUM├ŹRE s. v. nume.
DENUM├Ź vb. IV. tr. A numi. [P.i. -mesc. / < de- + numi, dup─â fr. d├ęnommer].
DENUM├ŹRE s.f. Faptul de a denumi; denomina╚Ťie. ÔÖŽ Nume; cuv├ónt cu care numim ceva. [< denumi].
DENUM├Ź vb. tr. a numi. (dup─â fr. d├ęnommer)
DENUM├ŹRE s. f. faptul de a denumi; denomina╚Ťie. ÔŚŐ nume dat unei fiin╚Ťe, unui lucru sau fenomen; cuv├ónt care denume╚Öte ceva. (< denumi)
A DENUM├Ź ~├ęsc tranz. 1) A ├«nzestra cu un nume; a numi. 2) A indica printr-un nume. /de + a numi
denum├Č v. a desemna cu un nume.
*denum├ęsc v. tr. (de- ╚Öi numesc, dup─â fr. d├ęnommer). Numesc o persoan─â ├«ntrÔÇÖun act, o men╚Ťionez pe nume. ÔÇô Barb. ardelenesc (dup─â germ. ernennen): a denumi pe cineva ├«ntrÔÇÖo func╚Ťiune ├«ld. a-l numi.
DENUMI vb. a boteza, a chema, a intitula, a numi, porecli, a spune, a supranumi, (├«nv. ╚Öi reg.) a num─âra, (├«nv.) a gr─âi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ ÔÇ×BravulÔÇŁ.)
DENUMIRE s. nume, numire, (livr.) denomina╚Ťie, (rar) intitulare, (├«nv.) titlu, titulatur─â. (Ce ~ poart─â?)
DENUMIRE. Subst. Denumire, denomina╚Ťie (livr.), apela╚Ťiune (rar), numire, intitulare; poreclire, supranumire. Nume, denumire, titlu; nume comun, apelativ; nume propriu. Nume de persoan─â, antroponimic. Nume, nume de familie, porecl─â (├«nv. ╚Öi reg.), nume patronimic; nume matronimic; prenume, nume mic, nume de botez; porecl─â, supranume, agnomen, cognomen; criptonim, pseudonim; penonim; stigmonim. Onomasticon. Etnonim. Antroponim. Hidronim; oronimic; toponim, toponimic. Onomasiologie; antroponimie, antroponomastic─â, onomastic─â, onomatologie; oronimie; toponimie, toponomastic─â. Adj. Denumit, numit, intitulat; poreclit, supranumit, zis. Denominativ. Onomasiologic; antroponimic, antroponomastic, onomastic; toponimic. Vb. A denumi, a numi, a porecli (├«nv. ╚Öi reg), a boteza, a intitula, a da (a pune) un titlu; a porecli, a da o porecl─â, a supranumi, a-i zice. A se numi, a purta numele..., a avea numele..., a se chema, a se intitula, a purta titlul.... V. cuv├«nt, semn.
denumirea silabic─â (literal─â) a notelor v. not─â (1).
DENUM├ŹRE (DENOMIN├ü╚ÜIE) s. f. (< denumi < de + numi, dup─â fr. d├ęnommer): 1. ac╚Ťiunea de a numi o fiin╚Ť─â, un lucru sau un fenomen, de a da nume acestora, de a preciza semnifica╚Ťia lor lexical─â cu ajutorul substantivului. 2. nume dat unei fiin╚Ťe, unui lucru sau unui fenomen cu ajutorul substantivului; denota╚Ťie.

Denumire dex online | sinonim

Denumire definitie

Intrare: denumi
denumi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: denumire
denumire substantiv feminin