denumire definitie

2 intrări

26 definiții pentru denumire

denumi vt [At: ODOBESCU, I, 486 / Pzi: ~mésc / E: de4 + numi] 1 (Înv) A desemna. 2 A da nume unei ființe sau unui lucru.
denumíre sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 302/17/ Pl: ~ri / E: denumi] 1 (Înv) Desemnare. 2 Numire a unei ființe sau a unui lucru Si: denumit1 (2). 3 Cuvânt cu care numim ceva. 4 (D. persoane) Atribut Si: epitet.
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume).
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi.
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – De4 + numi (după fr. dénommer).
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. – V. denumi.
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui un nume unei ființe sau unui lucru; a numi. Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. ♦ (Învechit) A desemna. (Refl. pas.) Acea comisie [filologică] se și denumi. ODOBESCU, S. I 486.
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi. 1. Numire. 2. Nume dat (unei ființe sau unui lucru); cuvînt, vorbă cu care numim ceva. Denumirea romînească de «graure», dată unei alte păsări, pe care tot Marțial o pune în opozițiune cu «turdı» (= sturz). ODOBESCU, S. III 29.
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri
denumí vb. → numi
denumíre s. f. → numire
DENUMÍ vb. v. supranumi.
DENUMÍRE s. v. nume.
DENUMÍ vb. IV. tr. A numi. [P.i. -mesc. / < de- + numi, după fr. dénommer].
DENUMÍRE s.f. Faptul de a denumi; denominație. ♦ Nume; cuvânt cu care numim ceva. [< denumi].
DENUMÍ vb. tr. a numi. (după fr. dénommer)
DENUMÍRE s. f. faptul de a denumi; denominație. ◊ nume dat unei ființe, unui lucru sau fenomen; cuvânt care denumește ceva. (< denumi)
A DENUMÍ ~ésc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a numi. 2) A indica printr-un nume. /de + a numi
denumì v. a desemna cu un nume.
*denumésc v. tr. (de- și numesc, după fr. dénommer). Numesc o persoană într’un act, o menționez pe nume. – Barb. ardelenesc (după germ. ernennen): a denumi pe cineva într’o funcțiune îld. a-l numi.
DENUMI vb. a boteza, a chema, a intitula, a numi, porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.)
DENUMIRE s. nume, numire, (livr.) denominație, (rar) intitulare, (înv.) titlu, titulatură. (Ce ~ poartă?)
DENUMIRE. Subst. Denumire, denominație (livr.), apelațiune (rar), numire, intitulare; poreclire, supranumire. Nume, denumire, titlu; nume comun, apelativ; nume propriu. Nume de persoană, antroponimic. Nume, nume de familie, poreclă (înv. și reg.), nume patronimic; nume matronimic; prenume, nume mic, nume de botez; poreclă, supranume, agnomen, cognomen; criptonim, pseudonim; penonim; stigmonim. Onomasticon. Etnonim. Antroponim. Hidronim; oronimic; toponim, toponimic. Onomasiologie; antroponimie, antroponomastică, onomastică, onomatologie; oronimie; toponimie, toponomastică. Adj. Denumit, numit, intitulat; poreclit, supranumit, zis. Denominativ. Onomasiologic; antroponimic, antroponomastic, onomastic; toponimic. Vb. A denumi, a numi, a porecli (înv. și reg), a boteza, a intitula, a da (a pune) un titlu; a porecli, a da o poreclă, a supranumi, a-i zice. A se numi, a purta numele..., a avea numele..., a se chema, a se intitula, a purta titlul.... V. cuvînt, semn.
denumirea silabică (literală) a notelor v. notă (1).
DENUMÍRE (DENOMINÁȚIE) s. f. (< denumi < de + numi, după fr. dénommer): 1. acțiunea de a numi o ființă, un lucru sau un fenomen, de a da nume acestora, de a preciza semnificația lor lexicală cu ajutorul substantivului. 2. nume dat unei ființe, unui lucru sau unui fenomen cu ajutorul substantivului; denotație.

denumire dex

Intrare: denumi
denumi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: denumire
denumire substantiv feminin