Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru denotat

denota vt [At: RUSSO, S. 191 / Pzi: p 3 ~├│t─â / E: fr d├ęnoter, lat denoto, -are] 1 A dovedi. 2 A indica. 3 A exprima un anumit sens.
denot├ít sm [At: DN3 / Pl: ~a╚Ťi / E: fr d├ęnot├ę] Obiect denumit de un nume Si: semnificat.
DENOT├ü, pers. 3 den├│t─â, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a ar─âta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. ÔÇô Din fr. d├ęnoter, lat. denotare.
DENOT├üT, denotate, s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. ÔÇô Din fr. d├ęnot├ę.
DENOT├ü, pers. 3 den├│t─â, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a v─âdi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. ÔÇô Din fr. d├ęnoter, lat. denotare.
DENOT├üT s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. ÔÇô Din fr. d├ęnot├ę.
DENOT├ü, pers. 3 den├│t─â, vb. I. Tranz. A dovedi, a v─âdi, a indica. Opera ce ne-a l─âsat-o nu denot─â nici un moment de ezitare. CARAGIALE, O. III 236. De nu s-ar deosebi... sobrietatea de linii a artelor antice ╚Öi oarecare imperfec╚Ťiuni de forme, care denot─â o epoc─â de sc─âdere, s-ar putea crede c─â acest episod a fost schi╚Ťat de penelul energic al lui Rubens. ODOBESCU, S. III 124. Poezia poporal─â se mai deosebe╚Öte ╚Öi prin o cuno╚Ötin╚Ť─â psihologic─â, care denot─â spiritul observator al poporului. RUSSO, S. 191. ÔÇô Prez. ind. ╚Öi: (├«nvechit) denoteaz─â (ODOBESCU, S. I 362).
denotá (a ~) vb., ind. prez. 3 denótă
*denotát s. n., pl. denotáte
denotá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. denótă; conj. prez. 3 sg. și pl. denóte
denotát s. n., pl. denotáte
DENOT├ü vb. a ar─âta, a atesta, a indica, a releva, a tr─âda, a v─âdi. (Proiectul ├«ntocmit ~ competen╚Ťa autorului lui.)
DENOT├ü vb. I. tr. A v─âdi, a ar─âta; a marca, a indica. [P.i. 3,6 -t─â. / < fr. d├ęnoter, it., lat. denotare].
DENOT├üT s.n. Referentul, obiectul pe care ├«l semnific─â un anumit cuv├ónt; semnificat. [Cf. fr. denot├ę].
DENOT├ü vb. tr. a v─âdi, a ar─âta; a indica; a exprima un anumit sens. (< fr. d├ęnoter, lat. denotare)
DENOT├üT s. n. obiectul denumit de un anumit cuv├ónt; semnificat. (< fr. d├ęnot├ę)
A DENOT├ü pers. 3 den├│t─â tranz. 1) A ar─âta printr-o tr─âs─âtur─â caracteristic─â. 2) A exprima un sens, o semnifica╚Ťie. /<fr. d├ęnoter, lat. denotare
denotà v. a desemna, a arăta.
DENOTA vb. a ar─âta, a atesta, a indica, a releva, a tr─âda, a v─âdi. (Proiectul ├«ntocmit ~ competen╚Ťa autorului lui.)

Denotat dex online | sinonim

Denotat definitie

Intrare: denota
denota verb grupa I conjugarea I
Intrare: denotat
denotat substantiv neutru