demoralizá vtr [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) desm~ / Pzi: ~zéz / E: fr démoraliser] 1-2 (Înv) A (se) corupe. 3-4 (A face pe cineva să-și piardă sau) a-și pierde încrederea în sine și curajul Si: a (se) descuraja, a (se) deprima.

DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser.

DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima. – Din fr. démoraliser.

DEMORALIZÁ, demoralizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să-și piardă încrederea în sine; a descuraja, a deprima. Trebuie să scoți neapărat regimentul III, pe care Solomon și Odobescu l-au demoralizat și destrămat. CAMIL PETRESCU, B. 134. Constatarea acestei stîngăcii în arta conversației îl demoraliză definitiv. C. PETRESCU, C. V. 196. [Boala] m-a demoralizat foarte mult. CARAGIALE, O. VII 209.

demoralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizeáză

demoralizá vb., ind. prez. 1 sg. demoralizéz, 3 sg. și pl. demoralizeáză

DEMORALIZÁ vb. v. descuraja.

A demoraliza ≠ a îmbărbăta, a încuraja

DEMORALIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) descuraja, a (se) deprima. [Cf. fr. démoraliser].

DEMORALIZÁ vb. tr., refl. a (se) descuraja, a (se) deprima. (< fr. démoraliser)

A DEMORALIZÁ ~éz tranz. A face să se demoralizeze; a descuraja. /<fr. démoraliser

A SE DEMORALIZÁ mă ~éz intranz. A pierde siguranța în forțele proprii; a se descuraja. /<fr. démoraliser

demoralizà v. 1. a face imoral, a corupe; 2. a descuraja: înfrângerile demoralizează oștirea.

*demoralizéz v. tr. (de- și moralizez; fr. démoraliser). Corup obiceĭurile, fac imoral. Descurajez: înfrîngerile l-aŭ demoralizat.

DEMORALIZA vb. a (se) deprima, a (se) descuraja, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)