demíte [At: IORGOVICI, O. 52/10 / V: (rar) di~ / Pzi: demít / E: lat demittere, fr démettre] 1 vt (Îrg; c.i. ochi, sprâncene, brațe etc.) A lăsa în jos. 2 vr (Trs; fig) A se coborî la un nivel inferior (într-o discuție, într-o atitudine etc.) 3 vt A îndepărta pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc. Si: a destitui.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. (Azi rar) A scoate, a da afară (pe cineva) dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. De mîine poți să te socotești demis. DEMETRIUS, C. 53. Sinești nu e un ministru de justiție ca Hariton, să se lase demis de o gazetă. CAMIL PETRESCU, T. I 205. – Formă gramaticală: part. demis.

demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 să demítă; ger. demițấnd; part. demís

demíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 sg. și pl. demítă; ger. demițând; part. demís

DEMÍTE vb. v. destitui.

DEMÍTE vb. III. tr. A forța (pe cineva) să-și dea demisia; a destitui. [P.i. demít. / < lat. demittere, cf. fr. démettre].

DEMÍTE vb. tr. a destitui. (< lat. demittere, fr. démettre)

A DEMÍTE demít tranz. (persoane) A forța să-și dea demisia. /<fr. démettre, lat. demittere

*demít și dimít, -mis, a -míte v. tr. (fr. dé-mettre, d. lat. de-mittere, a da jos, a trînti, și di-mettere, a înlătura; it. di-mittere, sp. dimitir). Destituĭ: l-a demis din funcțiune. V. refl. Renunț la o funcțiune, demisionez: a se demite din minister. Mă retrag, mă las de.

DEMITE vb. a destitui, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili. (L-a ~ din funcție.)