DEMASCÁ, demásc, vb. I. 1. Refl. (Învechit) A-și scoate masca. Femeile vor să păstreze masca... să le lăsăm această plăcere; pe la sfîrșitul cinei sper că ele singure or să se demaște. BOLINTINEANU, O. 377. 2. Tranz. Fig. A da pe față o incorectitudine, a arăta pe cineva în adevărata lui lumină, a descoperi planurile și acțiunile dușmănoase, gîndurile răuvoitoare, ascunse ale cuiva. Învățătura lui Marx despre plusvaloare – piatra unghiulară a teoriei sale economice – a demascat cu o deosebită forță modul cum sînt jefuiți muncitorii de către capitalist în sistemul robiei salariate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2766. În locul dumitale aș demasca pe șiretul acela. NEGRUZZI, S. III 152. ◊ Refl. Pînă într-atît s-a demascat Ipsilant, încît căpitanul Iordache i-a trimis răspuns că, de va merge mai departe, îl va găsi în cale gata a-l combate. GHICA, S. 110.