delicat definitie

16 definiții pentru delicat

delicát, ~ă a [At: BELDIMAN, A. 14/3 / V: (înv) delecát, dilicát / Pl: ~ați, ~e / E: fr délicat] 1 (D. probleme, situații etc.) Care cere mare prudență și subtilitate. 2 (D. ființe și lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Grațios. 3 (Pex) Fragil. 4 (Pan; d. plante și părți ale lor) Plăpând. 5 (Îoc robust) Șubred. 6 (D. lucruri) De calitate bună. 7 (D. culori, nuanțe) Discret. 8 (D. mâncăruri, băuturi, parfumuri) Fin. 9 (D. oameni și d. manifestările lor) Plin de atenție. 10 Politicos.
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus.
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre ființe și lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Fin, gingaș, subțirel, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori, nuanțe) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. De calitate bună (în ceea ce privește finețea materialului și a execuției). ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Fin, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate, prevenitor. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă, subtilitate; gingaș. – Din fr. délicat, lat. delicatus.
DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. Fin, gingaș, subțirel, grațios; p. ext. de calitate aleasă. Băiatul creștea ca o floare delicată într-o seră. VLAHUȚĂ, O. A. III 20. Picioarele... [calului] era atît de delicate, încît păreau că numaidecît or să se frîngă. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ (În opoziție cu robust, viguros) Slăbuț, plâpînd, șubred. V. debil. Căpitanul Floroiu, puțintel, delicat și cu fața blondă. CAMIL PETRESCU, U. N. 10. [Era] de o statură microscopică... și de o constituție foarte delicată. NEGRUZZI, S. I 206. 2. De calitate bună (în ce privește finețea materialului și a execuției). Te vedeam pe d-ta, îmbrăcată în mantie de călătorie... cu încălțăminte delicată. GALACTION, O. I 459. (Poetic) Ploaia cade potolit și rar, Țesînd o delicată broderie Pe pata albă a unui felinar. CAZIMIR, L. U. 56. ♦ (Despre nuanțe, culori) Discret, atenuat, nu prea pronunțat. Trăsurile feței [erau] de o paloare delicată, umedă, strălucită. EMINESCU, N. 39. 3. (Despre mîncări, băuturi, parfumuri etc.) Fin. Înălță nasul său fin ca să primească adierile delicate ale florilor și ale mării. SADOVEANU, Z. C. 269. [Grangurul] cu drept cuvînt este socotit în Francia ca una din cele mai delicate îmbucături ornitologice. ODOBESCU, S. III 32. 4. (Despre oameni și despre sufletul, manifestările, calitățile lor; în opoziție cu grosolan) Ales, distins, fin. Are sufletul delicat și inimă bună. IBRĂILEANU, A. 38. Delicatul poet al «Subțiricăi din vecini». GHEREA, ST. CR. III 385. ♦ (În opoziție cu brutal, dur) Plin de atenție, de grijă, lipsit de asprime, de brutalitate; prevenitor. Purtare delicată. ▭ Tu singur ești bun... inteligent și delicat. CAMIL PETRESCU, T. II 20. Mi-a reproșat apoi o mulțime de gesturi nedelicate. id. U. N. 211. ◊ (Adverbial) Îmi pare bine de cunoștință, a răspuns plotonierul-major... înapoindu-i delicat hîrtiile. SADOVEANU, P. M. 250. Vru totuși să-i spuie ceva ca să-l concedieze delicat. REBREANU, R. I 90. 5. (Despre chestiuni, probleme, situații) Care cere mare luare-aminte, băgare de seamă, prudență, rezervă; greu de rezolvat, anevoios, gingaș. V. penibil. L-ai pus intr-o situație foarte delicată. CAMIL PETRESCU, T. I 36. Pricina e delicată. ALEXANDRESCU, P. 97.
delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte
delicát adj. m., pl. delicáți; f. sg. delicátă, pl. delicáte
DELICÁT adj. 1. fin, gingaș, grațios, suav, (Mold. și Munt.) scarandiv, (fig.) dulce. (O fată ~; cu gesturi ~.) 2. v. ales. 3. v. debil. 4. v. dificil.
Delicat ≠ brutal, grosolan, vulgar, nedelicat
DELICÁT, -Ă adj. 1. Gingaș, fin, grațios. ♦ De bună calitate, bun la gust. ♦ Slăbuț, plăpând. ♦ (Despre culori) Discret, pal, estompat. 2. Fin, ales, distins; (fig.) atent, prevenitor. 3. (Despre situații) În care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; greu de rezolvat. [< fr. délicat, it. delicato, lat. delicatus].
DELICÁT, -Ă adj. 1. (despre aspectul unor ființe sau lucruri) gingaș, fin, grațios. ◊ slăbuț, plăpând. ◊ (despre mâncăruri) de bună calitate, bun la gust. ◊ (despre culori) discret, pal, estompat. 2. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor. 3. (despre situații) în care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; dificil, greu de rezolvat. (< fr. délicat, lat. delicatus)
delicát (delicátă), adj. – Fin, gingaș. – Mr. dilicat. Fr. délicat. – Der. delicatesă, s. f., din germ. Delikatesse, admite și un pl. colectiv delicatesuri; delicatețe, s. f.; nedelicat, adj.; nedelicatețe, s. f. Cuvîntul mr. provine din it.
DELICÁT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care este plin de grație. 2) (despre constituția fizică) Care este lipsit de vigoare, de rezistență; plăpând; slab; gingaș; firav. 3) (despre oameni sau despre manifestările lor) Care vădește multă bunăvoință și amabilitate în relațiile cu alți oameni; prevenitor. 4) (despre culori) Care nu bate la ochi; puțin intens; atenuat. 5) (despre mâncăruri, băuturi) Care are gust plăcut; ales; delicios; savuros; suculent. 6) (despre obiecte) Care este executat cu multă îndemânare. 7) (despre situații, probleme) Care cere precauție și băgare de seamă. /<fr. délicat, lat. delicatus
DELICÁT2 adv. Cu multă bunăvoință. /<fr. délicat, lat. delicatus
delicat a. 1. fraged și slab: sănătate delicată; 2. plăcut la gust: mâncare delicată; 3. făcut cu îndemânare și ușurință: lucru delicat; 4. greu, periculos: operațiune, situațiune delicată; 5. foarte scrupulos: conștiință delicată; 6. care judecă cu fineță: spirit delicat.
*delicát, -ă adj. (lat. delicatus, fr. délicat). Plăcut, distins la gust: carne delicată. Elegant, îngrijit și minuțios: operă delicată. Spus cu inteligență și fineță: laudă delicată. Amabil: om delicat. Care judecă cu fineță: gust delicat. Dificil, care te încurcă: situațiune delicată. Scrupulos: conștiință delicată. Conform buneĭ cuviințe (probitățiĭ): procedură delicată. Slab, fraged: membre delicate. Subst. Persoană dificilă: a face de delicatu. Adv. Cu delicateță.
DELICAT adj. 1. fin, gingaș, grațios, suav, (Mold. și Munt.) scarandiv, (fig.) dulce. (O fată ~; cu gesturi ~.) 2. ales, distins, fin, manierat, politicos. (O comportare ~.) 3. debil, firav, fragil, gingaș, pirpiriu, plăpînd, prizărit, sfrijit, slab, slăbănog, slăbuț, șubred, (pop.) pițigăiat, (înv. și reg.) mîrșav, ticălos, (reg.) gubav, morînglav, (Mold. și Transilv.) sighinaș, (Munt. si Olt.) șiștav. (Un copil ~; o constituție ~.) 4. anevoios, dificil, gingaș, greu, (fig.) ingrat. (Am o misiune ~.)

delicat dex

Intrare: delicat
delicat adjectiv