delațiúne sf [At: HELIADE, O. III, 91 / V: (înv) ~ie / Pl: ~ni / E: fr délation, lat delatio] (Liv) Denunțare.

DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis.

DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. Denunțare, denunț; pâră. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. délation, lat. delatio, -onis.

DELAȚIÚNE, delațiuni, s. f. (Franțuzism) Denunțare. – Pronunțat: -ți-u-.

delațiúne (denunț) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni

delațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. delațiúnii; pl. delațiúni

DELAȚIÚNE s. v. denunț, denunțare.

DELAȚIÚNE s.f. Denunțare (făcută în special cu rea intenție, pentru profituri personale); denunț. [Cf. fr. délation, lat. delatio].

DELAȚIÚNE s. f. denunțare, denunț. (< fr. délation, lat. delatio)

DELAȚIÚNE ~i f. livr. Denunțare făcută cu rea intenție; denunț; pâră. [G.-D. delațiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. delation, lat. delatio, ~onis

delațiune f. denunțare din interes sau din răutate.

*delațiúne f. (lat. de-látio, -ónis, d. dé-fero, férre, -látum, a raporta. V. re- și trans-lațiune). Defav. Denunțare secretă.

delațiune s. v. DENUNȚ. DENUNȚARE.