Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 1055753:

defăimătór, ~oáre smf a [At: (a. 1773) GCR. II, 92/12 / V: ~fai~, ~faimătóriu, ~órie, ~ăm~ / Pl: ~i, ~oáre / E: defăima + -tor] 1-2 (Înv) (Persoană) care îndepărtează pe cineva cu dispreț și dojană Si: (îvr) defăimeț (1-2). 3-4 (Înv) (Persoană) care subapreciază pe cineva Si: (îvr) defăimeț (3-4). 5-6 (Înv) (Persoană) care desconsideră pe cineva Si: (îvr) defăimeț (5-6). 7-8 (Înv) (Persoană) care înjosește pe cineva Si: (îvr) defăimeț (7-8). 9-10 (Persoană) care umilește pe cineva Si: (îvr) defăimeț (9-10). 11-12 (Persoană) care detestă pe cineva Si: (îvr) defăimeț (11-12). 13-14 (Persoană) care vorbește de rău pe cineva Si: bârfitor, ponegritor. 15-16 (Persoană) care blamează pe cineva. 17-18 (Persoană) care calomniază pe cineva. 19-20 (Persoană) care hulește. 21-22 (Persoană) care compromite pe cineva. 23-24 (Persoană) care profanează ceva. 25-26 (Persoană) care critică vehement pe cineva sau ceva. 27-28 (Persoană) care condamnă pe cineva. 29-30 (Persoană) care stigmatizează pe cineva.

Defăimător dex online | sinonim

Defăimător definitie