DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bîrfit, calomniat, hulit, ponegrit. Înconjurat de nepăsare, sărac, gonit sau defăimat... Voi smulge inima din pieptu-mi. MACEDONSKI, O. I 218. 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. Am văzut perindîndu-se tot ce Bucureștii avea mai năbădăios, mai zănatic... și defăimat. M. I. CARAGIALE, C. 57. ♦ (Despre fapte) Care strică reputația bună, care aduce rușine; infamant. Îți mulțămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. NEGRUZZI, S. I 174.