Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

21 defini╚Ťii pentru dedus

ded├║ce vt [At: IORGOVICI, O. 46 / Pzi: ~d├║c / E: lat deducere] 1-2 (A deriva o judecat─â particular─â sau) un fapt dintr-o judecat─â general─â, dintr-un alt fapt. 3 A trage o concluzie pe calea deduc╚Ťiei, din dou─â sau mai multe premise. 4 (├Änv) A sc─âdea. 5 (├Ävr) A evolua c─âtre o anumit─â urmare.
ded├║s1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) ~uri / E: deduce] 1-2 Deduc╚Ťie (1-2). 3 Deducere (3). 4 (├Änv) Sc─âdere. 5 (├Ävr) Deducere (5).
ded├║s2, ~─â a [At: PROT.-POP., N. D. / Pl: ~├║╚Öi, ~e / E: deduce) 1-2 (D. idei, principii) Stabilit prin deduc╚Ťie (1-2). 3 (├Ävr; d. cuvinte) Derivat. 4 (├Ävr) Care este urmare a unui fapt.
DED├ÜCE, ded├║c, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecat─â particular─â din alta general─â sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deduc╚Ťiei, din dou─â sau mai multe premise. 2. (Fin.) A sc─âdea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumit─â sum─â, din diferite motive. ÔÇô Din lat. deducere. Cf. fr. d├ęduire.
DED├ÜS, -─é, dedu╚Öi, -se, adj. (Despre idei, principii) Stabilit prin deduc╚Ťie. ÔÇô V. deduce.
DED├ÜCE, ded├║c, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecat─â particular─â din alta general─â sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deduc╚Ťiei, din dou─â sau mai multe premise. ÔÇô Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. d├ęduire.
DED├ÜS, -─é, dedu╚Öi, -se, adj. (Despre o idee, un principiu) Stabilit prin deduc╚Ťie. ÔÇô V. deduce.
DED├ÜCE, ded├║c, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecat─â particular─â din alta mai general─â sau un fapt din altul, a ajunge la o concluzie, a trage o concluzie. Dup─â ce stabili punctele cardinale, deduse c─â steaua str─âlucea deasupra apusului. GALACTION, O. I 615. Se putea deduce de la prima vedere c─â a m├«ncat dulcea╚Ť─â. C. PETRESCU, ├Ä. II 154.
DED├ÜS, -─é, dedu╚Öi, -se, adj. (Despre o idee, un principiu) Stabilit prin deduc╚Ťie, ob╚Ťinut ca o concluzie.
ded├║ce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ded├║c, 1 pl. ded├║cem, 2 pl. ded├║ce╚Ťi; imper. 2 sg. ded├║, neg. nu ded├║ce; part. ded├║s
ded├║ce vb. Ôćĺ duce
DEDÚCE vb. (livr.) a prezuma, (înv.) a cunoaște. (Ce ~ de aici?)
DEDÚCE vb. v. scădea.
DED├ÜCE vb. III. tr. A desprinde o judecat─â particular─â dintr-o judecat─â general─â; a trage o concluzie (pe calea deduc╚Ťiei). [P.i. ded├║c. / < lat. deducere, cf. fr. d├ęduire].
DED├ÜCE vb. tr. a face o deduc╚Ťie. (< lat. deducere, dup─â fr. d├ęduire)
ded├║ce (ded├║c, ded├║s), vb. ÔÇô A trage o concluzie. Format pe baza fr. d├ęduire, plec├«ndu-se de la duce. ÔÇô Der. deduc╚Ťi(un)e, s. f., din fr. d├ęduction; deductiv, adj., din fr. d├ęductif.
A DED├ÜCE ded├║c tranz. (concluzii) A desprinde prin deduc╚Ťie. /<lat. deducere
deduce v. 1. a sc─âdea o sum─â dintrÔÇÖalta; 2. a trage o consecin╚Ť─â dintrÔÇÖun principiu.
*ded├║c, -d├║s, a -d├║ce v. tr. (lat. de-d├║cere. V. duc). Sustrag, scot o sum─â dintrÔÇÖalta: a deduce cheltu─şelile f─âcute. Conclud, trag o consec┼şen╚Ť─â: dac─â tremur─ş, deduc c─â ╚Ťi-e frig.
DEDUCE vb. (înv.) a cunoaște. (Ce ~ de aici?)
deduce vb. v. SC─éDEA.

Dedus dex online | sinonim

Dedus definitie

Intrare: deduce
deduce verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: dedus
dedus adjectiv