Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru deduc╚Ťiune

ded├║c╚Ťie sf [At: NEGULICI, E. I, 287/24 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr d├ęduction] 1-2 Derivare (a unei judec─â╚Ťi particulare sau) a unui fapt (dintr-o judecat─â general─â sau) dintr-un alt fapt Si: deducere (1-2), dedus1 (1-2). 3 Deducere (3). 4 (├Änv) Sc─âdere. 5 (├Ävr) Deducere (5). 6 Consecin╚Ť─â. 7 Concluzie a unui ra╚Ťionament.
deduc╚Ťi├║ne sf vz deduc╚Ťie
DED├ÜC╚ÜIE, deduc╚Ťii, s. f. Form─â de ra╚Ťionament ├«n care concluzia rezult─â din premise; consecin╚Ť─â, concluzie a unui ra╚Ťionament. ÔŚŐ Prin deduc╚Ťie = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deduc╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. d├ęduction, lat. deductio, -onis.
DEDUC╚ÜI├ÜNE s. f. v. deduc╚Ťie.
DED├ÜC╚ÜIE, deduc╚Ťii, s. f. Consecin╚Ť─â, concluzie a unui ra╚Ťionament. ÔŚŐ Prin deduc╚Ťie = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deduc╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. d├ęduction, lat. deductio, -onis.
DEDUC╚ÜI├ÜNE s. f. v. deduc╚Ťie.
DED├ÜC╚ÜIE, deduc╚Ťii, s. f. Ra╚Ťionament prin care se ob╚Ťine o judecat─â nou─â (numit─â concluzie) din dou─â sau mai multe judec─â╚Ťi (numite premise), dintre care una trebuie s─â fie neap─ârat universal─â. Pe l├«ng─â aceast─â teorie, adaug─â... o garnitur─â de argument─âri, de deduc╚Ťii, de abstrac╚Ťii. GHEREA, ST. CR. II 58. ÔÇô Variant─â: deduc╚Ťi├║ne (pronun╚Ťat -╚Ťi-u-) (GHEREA, ST. CR. I 362) s. f.
DEDUC╚ÜI├ÜNE s. f. v. deduc╚Ťie.
ded├║c╚Ťie (-╚Ťi-e) s. f., art. ded├║c╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. ded├║c╚Ťiei; pl. ded├║c╚Ťii, art. ded├║c╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
ded├║c╚Ťie s. f. (sil. -╚Ťi-e), art. ded├║c╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. ded├║c╚Ťiei; pl. ded├║c╚Ťii, art. ded├║c╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
DED├ÜC╚ÜIE s.f. Ra╚Ťionament logic prin care se ob╚Ťine o judecat─â nou─â (numit─â concluzie) din dou─â sau mai multe judec─â╚Ťi (numite premise), dintre care una trebuie s─â fie neap─ârat universal─â. [Gen. -iei, var. deduc╚Ťiune s.f. / cf. lat. deductio, fr. d├ęduction].
DEDUC╚ÜI├ÜNE s.f. v. deduc╚Ťie.
DED├ÜC╚ÜIE s. f. form─â fundamental─â de ra╚Ťionament ├«n care concluzia rezult─â cu necesitate din premise. (< fr. d├ęduction, lat. deductio)
DED├ÜC╚ÜIE ~i f. 1) Form─â de ra╚Ťionament prin care, pornindu-se de la idei generale, se ajunge la concluzii particulare. 2) Ra╚Ťionament ob╚Ťinut ├«n procesul unor opera╚Ťii mintale; rezultat al deduc╚Ťiei. [Art. deduc╚Ťia; G.-D. deduc╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. d├ęduction, lat. deductio, ~onis
deduc╚Ťi(un)e f. 1. consecin╚Ť─â dintrÔÇÖun ra╚Ťionament; 2. opera╚Ťiunea spiritului prin care ce descinde dela verit─â╚Ťi generale la verit─â╚Ťi particulare.
*deduc╚Ťi├║ne f. (lat. ded├║ctio, -├│nis). Substrac╚Ťiune, scoatere. Concluziune scoas─â dintrÔÇÖun ra╚Ťionament merg├«nd de la general al particular (├«n opoz. cu induc╚Ťiune). ÔÇô ╚śi -├║c╚Ťie.
DED├ÜC╚ÜIE (< fr., lat.) 1. Form─â de ra╚Ťionament ├«n care concluzia rezult─â cu necesitate din premise. Bazele teoriei d. au fost puse de Aristotel prin doctrina despre silogism, fiind apoi dezvoltate de Descartes, de Leibniz ╚Öi de logica simbolist─â. ÔÖŽ (├Än logica tradi╚Ťional─â) Proces de ob╚Ťinere a unor concluzii particulare din principii mai generale considerate ca adev─ârate (silogismul aristotelic). ÔÖŽ (├Än logica simbolic─â) Derivarea din anumite enun╚Ťuri date (axiome), cu ajutorul regulilor, a unor noi enun╚Ťuri (teoreme). 2. Retragerea unor sume deja pl─âtite. ÔŚŐ D. fiscal─â = ansamblul elementelor componente care pot constitui obiectul reducerii unei sume impozabile, a unui venit ÔÖŽ Sustragerea unor sume.

Deduc╚Ťiune dex online | sinonim

Deduc╚Ťiune definitie

Intrare: deduc╚Ťie
deduc╚Ťiune
deduc╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -╚Ťi-e
Intrare: deduc╚Ťiune
deduc╚Ťiune