declinațiune definitie

17 definiții pentru declinațiune

declinație sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 9 / V: ~iune, ~năciune, ~nățiune / Pl: ~ii / E: fr déclinaison, lat declinatio, -onis] 1-2 Declinare (1-2). 3 Unghi format de ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. 4 (Îs) ~ magnetică Unghi format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici.
declinațiúne sf vz declinație
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.
DECLINAȚIÚNE s. f. v. declinație.
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ◊ Declinație magnetică = unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.
DECLINAȚIÚNE s. f. v. declinație.
DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; învechit) Declinare (1). Pedantismul este de a lega limba noastră de modul declinațiilor unei limbi străine. RUSSO, S. 53. ♦ (Învechit) Rostire de către cineva a numelui și a calității sale în fața altei persoane. V. prezentare. Te rog să mă norocești cu declinația numelui d-tale. ALECSANDRI, T. 1002. 2. (Astron.) Unghiul format de ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ♦ (Fiz.) Declinație magnetică = unghiul spre est sau spre vest format de meridianul magnetic cu meridianul geografic al unui loc.
declináție (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declináția (-ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (-ți-i-)
declináție s. f. (sil. -cli-, -ți-e), art. declináția (sil. -ți-a), g.-d. art. declináției; pl. declináții, art. declináțiile (sil. -ți-i-)
DECLINÁȚIE s. v. declinare.
DECLINÁȚIE s.f. Unghiul format din ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe sfera cerească. ◊ Declinație magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc. [Var. declinațiune s.f. / cf. lat. declinatio, fr. déclinaison, it. declinazione].
DECLINAȚIÚNE s.f. v. declinație.
DECLINÁȚIE s. f. unghi între direcția unui astru și planul ecuatorial. ♦ ~ magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc. (< fr. déclination, lat. declinatio)
DECLINÁȚIE ~i f. astr. Coordonată exprimată prin mărimea unghiului format de ecuatorul ceresc cu raza imaginară care duce spre un astru sau spre un punct de pe bolta cerească. ◊ ~ magnetică unghi format de meridianul magnetic al unui loc și de meridianul geografic. [Art. declinația; G.-D. declinației; Sil. -ți-e] /<fr. declination, lat. declinatio, ~onis
declinați(un)e f. l. Astr. distanța unui astru la ecuatorul ceresc; 2. unghiul format de acul magnetic cu meridiana; 3. Gram. totalitatea dezinențelor unei vorbe variabile.
*declinațiúne f. (lat. declinátio, -ónis). Gram. Șir de forme numite cazurĭ pin care trec, în unele limbĭ, cuvintele declinabile. Astr. Depărtarea uneĭ stele de ecŭatoru ceresc. Unghi pe care-l face acu magnetic la est orĭ la vest în raport cu meridiana. – Și -ație și (în gram.) maĭ des -áre.
DECLINAȚIE s. (GRAM.) declinare, flexiune nominală, (înv.) plecare. (~ unui substantiv.)

declinațiune dex

Intrare: declinație
declinație substantiv feminin
  • silabisire: -cli-, -ți-e
declinațiune
Intrare: declinațiune
declinațiune