debitor definitie

17 definiții pentru debitor

debitor, ~oare [At: ALECSANDRI, O. P: 146 / Pl: ~i, ~oáre / E: fr débiteur, lat debitor] 1 a (D. sume de bani) Care se găsește în debitul2 (2) unui cont. 2-3 smf, a (Persoană fizică sau juridică) care are datorie în bani sau în alte bunuri Si: datornic.
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor.
DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor.
DEBITÓR1, -OÁRE, debitori, -oare, adj. (Despre sume de bani, în opoziție cu creditor) Care se găsește la debitul unui cont; datorat. ♦ (Despre titulari de conturi) Care datorează (mărfuri sau sume de bani). Întreprindere debitoare.
DEBITÓR2, -OÁRE, debitori, -oare, s. m. și f. (În opoziție cu creditor) Persoană care datorează cuiva o sumă de bani; datornic. Reclamă îndată prin tribunalul de comerț lichidarea acestei sume... și dacă debitorul va întîrzia cu plata, cere lichidarea lui. ALECSANDRI, O. P. 146.
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre
debitór adj. m., s. m., pl. debitóri, f. sg. și pl. debitoáre
DEBITÓR s., adj. 1. s., adj. v. datornic. 2. adj. v. datorat.
Debitor ≠ creditor
DEBITÓR, -OÁRE adj. (Despre sume de bani) Datorat. // s.m. și f. Datornic; cel care este creditat. ♦ (Jur.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva. [Cf. it. debitore, fr. débiteur, lat. debitor].
DEBITÓR, -OÁRE I. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit2 (2); datorat. ◊ (despre conturi) în care debitul2 (2) depășește creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva. (< fr. débiteur, lat. debitor)
DEBITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre sume de bani) Care este trecut la debitul unui cont. 2) (despre persoane fizice sau juridice) Care are de plătit o datorie; datornic. Întreprindere ~oare. /<fr. débiteur, lat. debitor
DEBITÓR2 ~i m. 1) Persoană (fizică sau juridică) care are de întors o datorie; datornic. 2) jur. Persoană obligată să facă ceva în baza unui raport juridic. /<fr. débiteur, lat. debitor
debitor m. datornic.
*debitór, -oáre adj. și s. (lat. debitor, d. debére, a datori, compus din de- și habére, a avea. V. debil). Datornic, care se găsește la debit.
DEBITOR s., adj. 1. s., adj. datornic, (înv.) îndatoritor, platnic. (Un ~ care și-a plătit datoria.) 2. adj. datorat. (Sumă ~.)
DEBITÓR, -OÁRE (< fr., lat.) adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care datorează; (despre sume) care se înscriu în debit2 (2), datorat; (despre soldurile acelor conturi) la care debitul2 (2) depășește creditul. ◊ Sold d. = soldul conturilor al căror debit este mai mare decât creditul. Suma d. = sumă înscrisă în debitul unui cont. 2. S. m. și f. Datornic; persoană fizică sau juridică ce a contractat o datorie față de un terț, numit creațier. ◊ D. insolvabil = d. care nu-și poate achita datoriile la scadență. D. principal = d. care a contractat un împrumut pentru a cărui achitare au garantat alte persoane. D. ipotecar = d. care garantează rambursarea unui împrumut cu bunuri ce pot fi ipotecate. ♦ (Dr.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

debitor dex

Intrare: debitor (adj.)
debitor adjectiv
Intrare: debitor (s.m.)
debitor substantiv masculin