debavurare definitie

2 intrări

15 definiții pentru debavurare

debavura vt [At: DEX / Pzi: ~rez / E: des1- + bavură] A îndepărta, bavura de pe piese matrițate, turnate, laminate prin ștanțare, dăltuire, polizare.
debavuráre sf [At: DEX / Pl: ~rắri / E: debavura] Îndepărtare a bavurii de pe piesele matrițate, turnate, laminate etc. prin ștanțare, dăltuire, polizare.
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițe, turnate, laminate etc. – Pref. de- + bavură.
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura.
DEBAVURÁ, debavurez, vb. I. Tranz. A îndepărta prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. bavura de pe piesele matrițate, turnate, laminate etc. – Des1- + bavură.
DEBAVURÁRE, debavurări, s. f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. – V. debavura.
debavurá (a ~) vb., ind. prez. 3 debavureáză
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurắrii; pl. debavurắri
debavurá vb., ind. prez. 1 sg. debavuréz, 3 sg. și pl. debavureáză
debavuráre s. f., g.-d. art. debavurării; pl. debavurări
DEBAVURÁ vb. I. tr. A îndepărta bavurile de pe piesele metalice turnate sau matrițate. [< de- + bavură].
DEBAVURÁRE s.f. Acțiunea de a debavura și rezultatul ei. [< debavura].
DEBAVURÁ vb. tr. a îndepărta bavurile de pe piesele metalice turnate sau prelucrate. (< de1- + bavură)
A DEBAVURÁ ~éz tranz. (piese metalice matrițate, turnate sau laminate) A curăța de bavuri (prin diferite operații). /des- + bavură
DEBAVURÁRE (< de4 + bavură) s. f. Operație de îndepărtare prin ștanțare, dăltuire, polizare etc. a bavurii de pe piesele matrițate, turnate, laminate etc.

debavurare dex

Intrare: debavura
debavura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: debavurare
debavurare substantiv feminin