dáva (-ále), s. f. – Plîngere, jalbă, acuzație în fața unui judecător. – Mr. dăvie. Tc. dava (Șeineanu, III, 45), cf. ngr. νταβᾶς, alb., bg., sb. dava. Sec. XVIII. – Der. davagilîc, s. n. (plîngere), din tc. davacilik; davagiu, s. m. (reclamant), din tc. davaci.