damnat definitie

2 intrări

19 definiții pentru damnat

damna vt [At: PROT. – POP., N. D. / Pzi: ~nez / E: fr damner] (Liv; în mitologia greco-latină și în creștinism) 1 A condamna pe cineva la chinurile infernului. 2 (Pgn) A condamna. 3 A blestema.
damnát, ~ă [At: FILIMON, O. II, 175 / Pl: ~ați, ~e / E: damna] 1-2 smf, a (În mitologia greco-latină și în religia creștină) (Om) supus chinurilor infernului. 3-4 smf, a (Om) care este reprobat de societate. 5-6 smf, a (Om) blestemat. 7 a (Rar) Interzis.
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Om) osândit la chinurile iadului. ♦ (Om) blestemat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – V. damna.
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. – Din fr. damné, lat. damnatus.
DAMNÁT, -Ă, damnați, -te, adj. (Franțuzism livresc) 1. (În mitologia greco-romană și în mistica creștină) Osîndit la chinurile infernului. (Substantivat) Muzica se face răsunătoare și domină izbucnirile de durere ale damnaților. MACEDONSKI, O. II 278. 2. (Neobișnuit) Condamnat de opinia publică, vrednic de blestem, ticălos. Nu era cu nimic vinovată să sufere din pricina unei iubiri damnate. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 218.
damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză
*damnát (livr.) adj. m., s. m., pl. damnáți; adj. f., s. f. damnátă, pl. damnáte
damná vb., ind. prez. 1 sg. damnéz, 3 sg. și pl. damneáză
damnát adj. m., pl. damnáți; f. sg. damnátă, pl. damnáte
DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].
DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul opiniei publice, al societății. [Cf. lat. damnatus].
DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)
DAMNÁT, -Ă adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public. (< fr. damné, lat. damnatus)
A DAMNÁ ~éz tranz. 1) ist. rel. A condamna la chinurile infernului. 2) A supune unui blestem; a blestema. /<fr. damner, lat. damnare
damnat a. care suferă muncile eterne ale iadului: suflet damnat.
*damnát, -ă adj. și s. Condamnat la muncile iaduluĭ. Carte damnată, a căreĭ citite e oprită.
*damnéz v. tr. (lat. damnare. V. condamn, daună). Condamn la muncile iaduluĭ. Damnez o carte, opresc citire eĭ.

damnat dex

Intrare: damna
damna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: damnat
damnat adjectiv