damnare definitie

2 intrări

16 definiții pentru damnare

damna vt [At: PROT. – POP., N. D. / Pzi: ~nez / E: fr damner] (Liv; în mitologia greco-latină și în creștinism) 1 A condamna pe cineva la chinurile infernului. 2 (Pgn) A condamna. 3 A blestema.
damnáre sf ֺt: COSTINESCU / Pl: ~nắri / E: damna] (Liv) 1-2 Condamnare la chinurile infernului. 3 (Pgn) Condamnare. 4 Blestemare.
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile iadului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.
DAMNÁRE, damnări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a damna. – V. damna.
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană și în religia creștină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.
DAMNÁRE, damnări, s. f. Acțiunea de a damna. – V. damna.
damná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 damneáză
*damnáre (livr.) s. f., g.-d. art. damnắrii; pl. damnắri
damná vb., ind. prez. 1 sg. damnéz, 3 sg. și pl. damneáză
damnáre s.f., pl. damnări
DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].
DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)
A DAMNÁ ~éz tranz. 1) ist. rel. A condamna la chinurile infernului. 2) A supune unui blestem; a blestema. /<fr. damner, lat. damnare
damnare f. osândire la muncile iadului: Damnarea lui Faust.
*damnațiúne f. (lat. damnatio, -ónis). Condamnare la muncile iaduluĭ. – Și -áție și áre.
*damnéz v. tr. (lat. damnare. V. condamn, daună). Condamn la muncile iaduluĭ. Damnez o carte, opresc citire eĭ.

damnare dex

Intrare: damna
damna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: damnare
damnare substantiv feminin