dăuna definitie

12 definiții pentru dăuna

dăuná vi [At: HAMANGIU, C. C. 398 / Pzi: ~nez / E: daună] A pricinui cuiva o daună Si: a prejudicia.
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. Orice act de indisciplină dăunează ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2883. Leul ridică gheara asupra catîrului cu blîndeță, fără să-i dăuneze și jucîndu-se numai. SADOVEANU, D. P. 21. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A vătăma. Digul era trainic: ploile din toamnă și-au trecut șuvoaiele pe de lături, fără să-l dăuneze mai mult decît s-ar fi cuvenit. GALAN, Z. R. 44. – Pronunțat: dă-u-.
dăuná (a ~) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuneáză
dăuná vb. (sil. dă-u-), ind. prez. 1 sg. dăunéz, 3 sg. și pl. dăuneáză
DĂUNÁ vb. 1. a prejudicia, a strica, a vătăma. (Ceva care ~ sănătății.) 2. a păgubi, a prejudicia, a vătăma, (livr.) a leza. (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)
A dăuna ≠ a folosi
DĂUNÁ vb. I. intr. A păgubi, a face stricăciuni; a prejudicia. [Pron. dă-u-, p.i. -nez. / < daună].
DĂUNÁ vb. tr. a păgubi pe cineva; a prejudicia. (< daună)
A DĂUNÁ ~éz intranz. A cauza o daună (cuiva); a aduce daune. [Sil. dă-u-] /Din daună
DĂUNA vb. 1. a prejudicia, a strica, a vătăma. (Ceva care ~ sănătății.) 2. a prejudicia, a vătăma, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)

dăuna dex

Intrare: dăuna
dăuna verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: dă-u-