dấrdoră sf [At: JIPESCU, O. 88 / V: dâld~, ~re, ~dură, dúrdură, (înv) dáld~, dánd~, dóld~ / Pl: ~ri / E: tc daldirmak] 1-3 Dârdâire (1-3). 4 Activitate febrilă. 5 Preocupare deosebită și urgentă pentru ceva. 6 (Îe) A da în ~ să... A fi pe punctul de a... 7 Perioadă la femele în care se pot împerechea. 8 Necaz. 9 Încurcătură. 10 (Reg) Ceartă. 11 (Reg) Afacere. 12 (Îrg; îe) A da (sau a umbla) în ~ra cuiva A găsi urma cuiva căutat pentru anumite probleme importante.

dóldoră sf vz dârdoră

dúrdură1 sf [At: ȘEZ. VII, 145 / Pl: ~re / E: ns cf durdă] (Mol) Durdă (1).

dúrdură2 sf [At: VEISA, I, 81/5 / Pl: ~re / E: ns cf dârdovă] (Reg) 1 Emoție însoțită de spaimă Si: frică, teamă. 2 Toană. 3 Nume dat unui om nervos cu toane. 4 Furtună. 5 Scandal.

dúrdură3 sf vz dârdoră

DẤRDORĂ, dârdori, s. f. (Pop.) 1. Toi (în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces); zor. ◊ Expr. A fi în dârdora însurătorii = a) a ține cu orice preț să se însoare; b) a fi în plină desfășurare a căsătoriei. 2. Belea, bucluc, necaz. ♦ Spaimă. [Var.: dấldoră s. f.] – Din bg. dărdorja.

DẤRDORĂ s. f. (Pop.) 1. Toi (în desfășurarea unei acțiuni, a unei proces); zor ◊ Expr. A fi in dârdora însurătorii = a) a ține cu orice preț să se însoare; b) a fi în plină desfășurare a căsătoriei. 2. Belea, bucluc, necaz. ♦ Spaimă. [Var.: dấldoră s. f.] – Din bg. dărdoja.

DÎ́RDORĂ s. f. 1. (Precedat de prep. «în») Toi, zor. În dîrdora jocului nimeni n-are vreme să bage de seamă înghesuiala. SANCU, D. 235. Meșteșugarii erau în dîrdora lucrului. PAS, Z. I 171. ◊ Expr. A fi în dîrdora însurătorii = a-i arde de însurătoare, a umbla de zor să se însoare. 2. (Atestat și în forma durdură) Belea, bucluc, încurcătură, necaz. Acu vreo două luni... s-a întîmplat la noi o durdură mare, de-a fost omorît un negustor. POPA, V. 262. ♦ Spaimă. Știu că am tras o durdură bună, căutîndu-te. CREANGĂ, P. 268. L-o trecut o dîrdoră, da o scăpat. ȘEZ. XXIII 45. – Variante: dî́ldoră (REBREANU, R. II 54), dúrdură s. f.

DÚRDURĂ s. f. v. dîrdoră.

dấrdoră (pop., mai ales în expr. în dârdoră) s. f., g.-d. art. dấrdorii; pl. dấrdori

dârdoră s. f.

dấrdoră s. f., g.-d. art. dârdorei; pl. -

DÂRDORĂ s. v. toi, zor.

DÂRDORĂ f. pop. 1) Punct culminant (în desfășurarea unei acțiuni); toi. În ~a jocului. 2) Situație complicată și neplăcută; bucluc; belea; încurcătură. /<bulg. dărdorja

durdură f. Mold. necaz, pățeală: am tras o durdură bună căutându-te CR. [Cf. dârdoră].

dîrdóră și dúrdură f., pl. i (aceĭașĭ răd. ca și dîrdîĭ și bg. dŭrdoriĭa și dŭrdorenie, dîrdîĭală. Cp. cu pîrpără). Agitațiune, ardoare, pîrpără, zbucĭum, bobotă: în dîrdora lupteĭ. – Și dúldură (Șez. 30, 292). V. toroapă.

dúrdură V. dîrdoră.

dîrdoră s. v. TOI. ZOR.