CUȚÍT, cuțite, s. n. 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică și dintr-un mâner, având numeroase și variate întrebuințări în gospodărie, în atelier etc. ◊ Expr. A avea pâinea și cuțitul (în mână) = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. A fi (certat) la cuțite sau a se avea la cuțite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dușman neîmpăcat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cuțitul în gât = a sili (pe cineva) să facă ceva. A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară. (A fi) pe (o) muchie de cuțit = (a se afla) într-o situație gravă, dificilă, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cuțit prin inimă = a simți o durere adâncă. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemănător cu un cuțit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei cărți. ♦ Bisturiu; p. ext. operație, intervenție chirurgicală. 2. Sculă așchietoare pentru mașinile-unelte, având o parte activă cu un tăiș principal, confecționată din material rezistent la uzură. ◊ Cuțit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situată înaintea trupiței. 3. Piesă principală a cântarului, sensibilă la cea mai ușoară atingere, care indică greutatea unui corp. 4. Piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică. 5. (Zool.; în sintagma) Cuțit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plăselelor de briceag, care trăiește în Marea Neagră (Solen marginatus). – Probabil lat. *acutitus (< acutire < acutitus).