CÚRSĂ², curse, s. f. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a întinde», «a pune», «a cădea») Dispozitiv (de lemn, fier, sîrmă, sfoară) de diferite forme și mărimi, pentru prinderea de vii a animalelor și a păsărilor; teren pregătit anume pentru ca animalul care intră în limitele lui să fie prins; capcană. V. laț. [Păsărică] privește, ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins, Se-nchide... roabă ea se găsește. ALEXANDRESCU, M. 63. Capcana (cursa) se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. 2. Fig. Mijloc viclean de a prinde pe cineva, de a-l da de gol sau de a-i face rău; manevră, uneltire iscusită, dibace pentru ademenirea unui dușman, pentru atragerea lui într-o situație dezavantajoasă, periculoasă; capcană. [Mihai Viteazul] căzu in cursa ce i-o întinsese generalul Basta. BĂLCESCU, O. I 29. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească! ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ Expr. A întinde (sau apune) cuiva o cursă = a căuta să ademenești pe cineva pentru a-l prinde, a-l da de gol. Să nu fi pus cursă altuia, n-ar fi căzut singură într-însa! SBIERA, P. 215. A atrage (pe cineva) în cursă = a momi, a ademeni. A cădea (sau a se prinde) în cursă = a intra (prostește sau din greșeală) într-o mare încurcătură din care nu mai poți scăpa. Ana însă, mai puțin subtilă, căzu în cursă. C. PETRESCU, C. V. 97. ♦ Primejdie, pericol. Drum bun, cucoane, și fără nici o cursă. ALECSANDRI, T. 1380. Cît am fost. eu neatins, Multe curse am învins. ALECSANDRI, P. P. 315.