cufundătură sf [At: I. IONESCU, M. 86 / Pl: ~ri / E: cufunda + -(ă)tură] 1 Cufundare (1). 2 Loc cufundat Si: adâncitură.

CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură.

CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură.

CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a se cufunda; cufundare. Se cunoaște că peștele s-a prins în cîrlige după cufundătura deasă a plutelor. I. IONESCU, M. 86. 2. Loc cufundat, adîncitură.

cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri

cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri

CUFUNDĂTÚRĂ s. v. adâncitură.

CUFUNDĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A CUFUNDA. 2) Loc cufundat; adâncitură. /a se cufunda + suf. ~ătură

cufundătură f. pământ cufundat.

cufundătúră (est) și sc- (vest) f., pl. ĭ. Rezultatu cufundăriĭ: m’am cufundat de treĭ orĭ, și la a treĭa cufundătură am ajuns la fund. Adîncătură, depresiune de pămînt, loc jos.

CUFUNDĂTURĂ s. adîncătură, adîncitură, scobitură, scufundătură, (pop. și fam.) scofîlcitură, (înv. și reg.) scorbelitură. (~ a solului.)