cruh sn [At: H VI, 22 / V: croh / Pl: ~uri / E: ucr кpyкxa, rs кpoкxa] (Min) 1 (Mol) Piatră de culoare neagră, lucioasă nedefinită mai îndeaproape. 2 (Reg; îf croh) Bocnă albă sau galbenă roșietică, netedă și lucioasă.

cruh (-huri), s. n. – (Mold.) Pietricică. Sl. kruchŭ „bucată”, rut. krucha „piatră”, sb. kruh „colț de pîine”. Circulă și (în Trans.) în forma crînf, s. n. (colț de pîine), cu infixul nazal și modificarea finalei, ca în praf, vîrf; și în numeroase forme der.: crihan, crifan, crifoi, clihan, călhan, cîlfan, cîlfete, s. n. (Trans. și Mold., colț de pîine), cf. rut. kricha (DAR). Der. cruhos, adj. (tare); crîmpoi, s. n. (bucată); crîmpei, s. n. (fragment, bucată), cuvînt folosit curent, care se pune în legătură în general cu sl. krǫpŭ „mic”; krǫpĕti „a contacta” (Cihac, II, 80; Byhan 316; Pușcariu, Lr., 291), cf. curpen; crîmpi, vb. (Trans., a face ghemotoc); crîmpiță, s. f. (Trans., încurcătură, încîlceală a urzelii la război; încurcătură, belea; greutate; greșeală); crîmpot, s. n. (fragment, bucată); crîmpoți (var. crîmpoti, crîmpota), vb. (a face bucăți; a rupe, a sfîșia; a desface, a anihila); crîmpoțeală, s. f. (acțiunea de a face bucăți); crîmpoșie, s. f. (varietate de struguri).

crúh, cruhuri, s.n. (reg.) piatră neagră și lucie; cotroanță.