créĭer m., uzitat și la pl., și n., pl. e cînd e vorba de creĭer ca organ anatomic: doŭă creĭere de gips (lat. cerébrum, crebrum, de unde s’a făcut créur, apoĭ creĭer, după greĭer; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu cĭur). Substanța nervoasă din craniŭ. Fig. Spirit, minte. Creĭeriĭ munților, partea de unde încetează vegetațiunea și rămîne stînca goală (ceĭa ce dă impresiunea c’aĭ ajuns în craniu munților), coclaurĭ, locurĭ neumblate pin munțĭ. A-țĭ zbura creĭeriĭ (d. fr. se brûler la cervelle), a te împușca în cap. – În Banat críel.