craca vt [At: DN³ / Pzi: ~achéz / E: fr craquer] A descompune o substanță organică prin cracare.

cracă sf [At: PANN, P. V. I, 90 / V: crea~ / Pl: crăci / E: ns cf crac, creangă] 1 Creangă. 2 (Îe) A-și tăia -ca de sub picioare A-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. 3 Ramură. 4 Ramificație la coarnele cerbului. 5 (Lpl) Crac (9).

CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac².

CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. – Din crac².

CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură groasă a unui copac; creangă. Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34. Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un moment tăcuți. BUJOR, S. 61. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația.

cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză

crácă s. f., g.-d. art. crắcii; pl. crăci

cracá vb., ind. prez. 1 sg. crachéz, 3 sg. și pl. cracheáză

crácă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

CRÁCĂ s. v. ramură.

CRACÁ vb. I. tr. A supune operației de cracare. [< fr. craquer].

CRACÁ vb. tr. a supune operației de cracare. (< fr. craquer)

CRÁCĂ crăci f. Ramură de copac; creangă. ◊ A-și tăia ~a de sub picioare a-și crea singur o situație periculoasă printr-o acțiune nechibzuită. /Din crac

cracă f. ramură groasă. [Derivat din crac: lit. braț de arbore].

crácă f., pl. ăcĭ (d. crac). Vest. Ramură, creangă. – În Olt. creacă, pl. ecĭ.

CRACĂ s. creangă, ramură, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.)

CRAC(Ă) subst. 1. Craca, D., căp. (D Buc); Crăca, P., mold. (Sur I). 2. Cracea, munt. (Cat; RI XVIII 24; 16 B II 274). 3. Crăclean, R. (17 B I 369); -ești s. (16 A I 398); -ioaia, mold. (Sd XXI).

Crăc/a, -ean v. Crac 1, 3.

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

a-și tăia singur craca de sub picioare expr. a-și primejdui singur situația printr-o acțiune negândită.

ca pasărea pe cracă expr. (pop.) trecător, efemer.