CRÁCĂ, crăci, s. f. Ramură groasă a unui copac; creangă. Dintr-un salt [motanul] sări în craca unui măr c-un miaun zugrumat. SADOVEANU, N. F. 34. Amîndoi, așezați sub craca cea mai deasă a nucului, rămîn un moment tăcuți. BUJOR, S. 61. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă. ALECSANDRI, P. P. 274. ◊ Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația.