*corp n., pl. urĭ (lat. corpus). Orĭ-ce substanță, organică saŭ anorganică: toate corpurile-s solide, lichide saŭ gazoase. Partea materială a uneĭ ființe, trup: corp de om, de vită. Parte de armată maĭ mare de cît diviziunea: armata românească are șapte corpurĭ. Regiment: baniĭ corpuluĭ. Corporațiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toțĭ la un loc: corpu didactic (corepunde terminațiuniĭ -ime cînd e vorba de profesiunĭ: corpu studențesc = studențimea). Parte principală din ceva: casa asta are doŭă corpurĭ, corp de pompă. Corp ceresc, stea saŭ bolid. Corp de gardă, post militar, soldațĭ de pază. Corp al delictuluĭ, obĭect care probează existența delictuluĭ, cum ar fi un cuțit rămas de la asasin. Corpurĭ legĭuitoare, Camera și Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu orĭ cu societatea din care facĭ parte. A te constitui în corp, a te aduna, a te strînge formînd un corp. În Lat. córpus (rus. pol. korpus) și (grecizat) córpos, pl. urĭ, corp de armată (ca 3, 266-267).