CONĂCÍ, conăcesc, vb. IV. (învechit și regional) Intranz. A face popas, a poposi; a se odihni. în seara cînd rămaseră să mîie într-acea cetate, domnița izbuti ca bărbatul ei să-i lase, drept locuință, un chioșc învecinat cu casele unde ei conăcise. ODOBESCU, S. I 138. Turcii conăciră într-un sat ruinat. BĂLCESCU, O. II 86. Nu știu cum a auzit Că la draga-am conăcit. HODOȘ, P. P. 177. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti. Pe la cetăți și sate, pe unde mîneau ei noaptea, toți îi conăceau. ISPIRESCU, L. 322.