conac n. 1. od., loc de popas și de mas, stație de poștă: ordine strașnice pentru călesci, cai de poștă și conace GHICA; 2. reședința unui vizir sau pașă (od. și în cele două capitale ale țarii): la conac căĭ aducea, la conac lângă geamie POP.; 3. reședința unui ispravnic (spre deosebire de taht); 4. casă boierească (la o moșie); 5. han, gazdă (de mas noaptea), loc de oprire (spre a mânca și a se odihni): a face conac, a poposi; 6. distanța între două stații de poștă: cale de trei conace ISP.; 7. intervalul de timp corespunzător, o jumătate de zi: poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul la amiazi și celalt la asfințitul soarelui. [Turc. KONAK: sensurile 3-7 sunt încă populare, iar înțelesul primitiv subzistă în formele derivate].