conác n., pl. e (turc. konak, popas, d. konmak, a mînca, a poposi; ngr. konáki, alb. bg. konák). Stațiune, popas, loc de oprire (han, stațiune postală [odinioară] ș. a.). Rezidența unuĭ vizir saŭ unuĭ pașă (V. beĭlic). Rezidența unuĭ ispravnic (V. tact 2). Curtea (casa) boĭeruluĭ la moșie (sud). Timpu zileĭ pe la 9 dimineața și pe la 2 după amează (cînd lucrătoriĭ de la cîmp se odihnesc). Distanța între doŭă conace (loc saŭ timp): cale de treĭ conace, ziŭa de muncă are treĭ conace (de la 4-9, de la 9-2 și 2-7). A face conac, a poposi. V. mansiune.