complét (-tă), adj. – 1. Întreg. – 2. (S. n.) Plen (al unui tribunal). – Var. complect, s. n. (bal popular, la mahala). Fr. complet. Var. este o deformație a lui cuplet < fr. couplet, apropiat prin etimologie populară de ideea de „plin, complet”, poate datorită mulțimii care umple de obicei sălile de bal, cf. un tramvai complect. Adj. complect, forma vulgară, pare un hiperurbanism, prin analogie cu perfect < fr. parfait. – Der. completa, vb. (a întregi), din fr. compléter; completaș, s. m. (tînăr recrut autorizat provizoriu să se întoarcă la ocupațiile sale civile); descompleta, din fr. décompléter.