colț m. (pl. colți) 1. dinte mare și ascuțit (la câini, cai sau fiare): a-și arăta colții, a rânji sau a amenința; a se lua în colți, a se încăiera; 2. pisc de munte, stâncă ascuțită: în colții munților; 3. Bot. germen, vlăstar; colțul babei, plantă cu florile galbene și fructele țepoase (Tribulus terrestris). [Cf. pol. KOLEȚ, vârf].