COLÍNDĂ, colinde, s. f. 1. (În vechile tradiții populare) Cîntec tradițional de crăciun, pe care-l cîntă copiii umblînd în cete din casă în casă. Licărind o rază-atinge Geamul ușii de la tindă; De trei glasuri legănată, Se-nfiripă a colindă. GOGA, P. 88. În minte-i veneau versuri de colinde frumoase. SANDU-ALDEA, D. N. 173. ◊ Expr. A merge (sau a umbla) cu colinda = a colinda pe la case, cîntînd aceste cîntece. Să părem că mergem cu colinda pin sat. ALECSANDRI, T. I 145. 2. Umblet din loc în loc întrerupt de popasuri. Prin livezi albinele Și-au pornit colinda. IOSIF, V. 79. Soarele de vară își sfîrșise-a lui colindă. MACEDONSKI, O. I 74. Dupe repaos, colinda prin pustii reîncepe cu aceeași plăcere. ODOBESCU, S. III 17.