coféturĭ n. pl. (dintr’un singular maĭ vechĭ confet, apoĭ cofet, d. ngr. kuféta, maĭ vechĭ konféta, n. pl., care vine d. it. confetto, bomboană, și corespunde cu lat. confectus, „făcut la un loc”. V. confete, confecțiune, infect. Cp. și cu anghimaht). Rar azĭ. Bomboane. V. condit.