cocoáră² sf vz cocor¹

cocoáră¹ sf [At: MARIAN, O. II, 346 / V: cuc~ / Pl: ~re / E: cocor] (Reg) 1 Cocor¹ (4). 2 Femelă a cocorului. 3 Cocor¹ (1). 4-5 (Fig) Cal sau bou slab și urât.

cocór¹ sm [At: CALENDARIU (1814), 84 / V: cuc~, ~oáră, cucoáră sf / Pl: ~i / E: srb kokori, kokora „creț”] 1 Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). 2 (Îvp) Fire de grâu necosite. 3 (Lpl) Tip de dantelă. 4 (Îf cocoară) Pene sclipitoare din coada cocoșului. 5-6 (Lpl) Fire de păr creț sau pene din coada rățoiului, purtate de femei deasupra urechilor, atârnând spre față. 7 (Pex; lpl) Păr al femeilor aranjat în forma penelor rotunde din coada rățoiului. 8 (Orn; îc) ~ -mic sau ~ -cu-capul-alb Pasărea Antropoides virgo. 9 Despărțitoare a lanurilor de grâu Si: ciuhă, mișană, momâie.

cocór² sn [At: LB / Pl: ~uri / E: pbl o variantă morfologică a lui cucui (Cf populus > popor)] (Îrg) Umflătură la cap Si: cucui.

COCOÁRĂ s. f. v. cocor.

COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). [Var.: cucór s. m., cocoáră, cucoáră s. f.] – Et. nec.

CUCOÁRĂ s. f. v. cocor.

CUCÓR s. m. v. cocor.

COCOÁRĂ s. f. v. cocor.

COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). [Var.: cucór s. m., cocoáră, cucoáră s. f.] – Et. nec.

CUCOÁRĂ s. f. v. cocor.

CUCÓR s. m. v. cocor.

COCOÁRĂ, cocoare, s. f. (Regional) Cocor. Lumina lui april veni pe aripele cocoarelor și rîndunelelor, aducînd multe frumuseți. SADOVEANU, O. IV 52. – Variantă: cucoáră (IOSIF, PATR. 25, ALECSANDRI,P. III 7) s. f.

COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul lung și drept, cu gîtul și picioarele lungi și cu penele cenușii; zboară de obicei în stoluri alcătuind un unghi ascuțit (Grus cinerea). Pribegeau înspre zori trei cocori. TOMA, C. V. 80. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, – Țipă cîrduri de cocori, Pribegind departe! IOSIF, V. 73. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. EMINESCU, O. IV 378. – Variantă: cucór (NEGRUZZI, S. II 56) s. m.

CUCOÁRĂ s. f. v. cocoară.

CUCÓR s. m. v. cocor.

!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.

cocór s. m., pl. cocóri

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (bot.) s. n.

cocór s. m., pl. cocóri

plíscul-cocórului s. n.

COCOÁRĂ s. v. narcisă.

COCÓR s. (ORNIT.; Grus grus) (reg.) golie, (Ban.) gruie.

COCÓR s. v. buclă, cârlionț, creț, inel, ondulație, ondulă, val, zuluf.

PLISCUL-COCÓRULUI s. v. ciocul-berzei.

PLISCUL-CUCOÁREI s. v. ciocul-berzei, greghetin, priboi.

cocór (cocóri), s. m. – Pasăre migratoare (Grus cinerea). – Var. cocoară (-ori), s. f. (pană, penaj; model de broderie; stîlp, semn de hotar). – Megl. cocor. Sl. kokorĭ, kokora „creț” (Drăganu, Dacor., V, 341; DAR), nume care s-a dat cocorului datorită moțului său care pare încrețit. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 303, este legat de lat. ciconia; pentru Cihac, II, 494, der. din mag. Diferențierea semantică între m. și var. sa f. nu este absolută, confundîndu-se frecvent. – Der. cocorat, adj. (cu picioarele lungi; creț); cocorăței, s. m. pl. (narcisă, Narcissus peoticus); cocoreț, adj. (Olt., mîndru, trufaș); cocoroși (var. încocora, cocoroșa), vb. (a face să se mîndrească; a face curte), cf. bg. kokorjă se. – Comp. cocobarză, s. f. (Trans., barză); cocostîrc, s. m. (barză), cu stîrc, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 107 și Pușcariu, Lr., 22 (cf. alb. sterkoko, din sl. strŭkŭ).

COCÓR ~i m. Pasăre migratoare, cu gâtul și picioarele lungi, de culoare cenușie, cu o pată roșie pe cap și cu penele în formă de seceră la vârful aripilor. /Orig. nec.

cocór¹, cocóri, s.m. (reg. la pl.) 1. fire de păr creț sau pene din coada rățoiului; părul femeilor aranjat cu penele rățoiului. 2. fire de grâu necosite. 3. specie de dantelă; horbotă, cipcă, cârligei. 4. momâie, ciuhă, mișană care desparte lanurile de grâu.

cocór², cocóruri, s.n. (reg.) umflătură la cap, cucui.

cocor m. 1. pasăre călătoare din clasa picioroangelor, cu ciocul și gâtul foarte lungi; călătorind, cocorii formează un triunghiu deschis și cântă neîncetat (Grus cinerea); 2. pl. (Banat) specie de dantelă; 3. momâie de secerător. [Cf. gr. mod. KOKKÓRI, cocoș, care e sensul primitiv (v. cocorei): cocorii au pe ceafă un moț de pene care aduce cu creasta cocoșului; v. cocostârc].

cucoară f. Mold. cocor: cucoarele ’n șiruri sburând spre orizon AL.

cocór m. (ngr. kokkóri și kókkoras, cocoș [V. cocoș și Bern. la kokora]). O pasăre călătoare cenușie de aceĭașĭ formă cu barza, dar ceva maĭ mare (grus cinérea). Cînd călătoresc, cocoriĭ zboară așezațĭ în formă de unghĭ. – În est cocoară, f., pl. e.

cucoáră, V. cocor.

greghécĭ m., pl. tot așa, și greghetin m. (bg. gergečĭ, biban. Cp. cu brighecĭ). O plantă erbacee geraniacee, numită și cĭocu berzeĭ (vest) și pliscu cucoareĭ (est), săgețică (Bucov.), ĭar în bot. geránium praténse cu varietatea eródium cicutárium.

cocoară s. v. NARCISĂ.

COCOR s. (ORNIT.; Grus grus) (reg.) golie, (Ban.) gruie.

cocor s. v. BUCLĂ. CÎRLIONȚ. CREȚ. INEL. ONDULAȚIE. ONDULĂ. VAL. ZULUF.

pliscul-cocorului s. v. CIOCUL-BERZEI.

pliscul-cucoarei s. v. CIOCUL-BERZEI. GREGHETIN. PRIBOI.

COCOR figură acrobatică executată de o formație de avioane sau parașutiști în cădere liberă, imitând un stol de cocori.

COCÓR (< sl.) s. m. Pasăre călătoare din ordinul gruiformelor care trăiește în toate regiunile temperate și tropicale (cu excepția Americii de Sud). Are gîtul și picioarele foarte lungi și scoate strigăte puternice, datorită traheii mult alungite, cu traiect sinuos. În România trăiesc două specii: c. mare (Grus grus) și c. mic (Anthropoides virgo), cu un smoc de pene albe înapoia ochilor.

COCOR subst. 1. Cocorii, Stan (AO XVII 321); Cocor, și -a (Paș); Cocor, -u, -a, -ăști ss.; -ăscu (R Gr). 2. Cocora an. 1052 (O Dens I 393); – boier 1523 P. Gov. fol. 14); – b. (17 B I 51, II 77); – pren. (Stavr 69); Cocorea, mold. stolnic (16 A III 115). 3. Cocoran (Băl III; Sd XXII); -ul (Băl Vl); – C.; Cocorean mold. (sec XVIII). 4. Cocorcea, și scurtat Corciu (16 B V 56). 5. Cucor an 1300 (O Dens 394; – b. (16 B III 32). 6. Cucoara b. (Isp IV¹); Cucoară (Dm). 7. Cucoran (Ur XXII 196); -ul (Dm); -ul, Ion (RI X 255) și -ul, 1680 (Sd V 44). 8. Cucură b. (Cat), formă confirmată prin cea următoare. 9. + -an, Cucuranul Moisi zis și M. Cocoranul (Sd XXII; Sd V 106; 17 B IV 442).

cocor, cocori s. m. (intl.) 1. hoț care operează în mai multe zone. 2. escroc sentimental.