coadă f. 1. apendice ce termină pe dinapoi corpul unui mare număr de animale: a da din coadă, a se gudura, a linguși (vorbind de câine): cu coada între picioare, descurajat (metafore luate dela câini); 2. Bot. peduncul; 3. prin analogie, tot ce are formă de coadă: stea cu coadă; 4. mâner, mânușă, toartă; 5. partea părului înnodată pe dinapoi cu panglici: de când cu Nemții cu coadă (zicătoare rămasă dela ocuparea Olteniei de către Austriaci); 6. partea unei haine sau rochii ce se târăște; 7. margine: șezu la coada mesei; 8. fig. coada veacului, ultimii ani ai secolului; coada oștii, ariergarda; 9. extremitatea și mai ales unghiul extern al ochiului: îi face cu coada ochiului; 10. Bot. nume de plante: coada boului (vacei), lumânărică; coada calului (mânzului), plantă a cărei tulpină uscată și pulverizata se întrebuințează la lustruitul lemnelor și metalelor (Equisetum arvense); coada cocoșului, Tr. v. cocoș; coada lupului (mielului), plantă cu frunze lucitoare și florile închis violete (Verbascum); coada racului, scrintitoare; coada șoricelului, plantă cu frunze ramificate; infuziunea făcută cu inflorescența ei o întrebuințează poporul în contra tusei (Achillea millefolium); coada vacii, v. codină; coada vulpii, varietate de struguri. [Lat. CODA].