coșcánă sf [At: I. CR. III, 54 / V: ~án sn / Pl: ~ne / E: ns cf coșcov] (Bot) 1 Rădăcină și parte rămasă la suprafață, după ce s-a tăiat (ori s-a ars) stuful. 2 (Îf coșcan) Cotor rămas în pământ după cosit sau secerat. 3 (îvp; îe) A călca ca pe ~ni A călca cu greu sau cu frică.

COȘCÁN s. m. v. coșcană.

COȘCÁNĂ, coșcane, s. f. (Reg.) Rădăcina și partea tulpinii rămasă la suprafață după ce s-a tăiat stuful. [Var.: coșcán s. m.] – Et. nec.

COȘCÁNĂ, coșcane, s. f. (Reg.) Rădăcina și partea tulpinii rămasă la suprafață după ce s-a tăiat stuful. – Et. nec.

coșcánă / coșcán (reg.) s. f. / s. m., pl. coșcáne / coșcáni

coșcánă s.f. / coșcán s. m., pl. coșcáne / coșcáni

coșcán m. (cp. cu ung. kacskanyak, o plantă). Mold. Restu cotoruluĭ rămas în pămînt după cosit orĭ secerat. A călca ca pe coșcanĭ, a călca ca pe țepĭ, a călca cu greŭ saŭ cu frică. V. corcan.