CLIN, clini, s. m., și clinuri, s. n. 1. Bucată triunghiulară (sau aproape triunghiulară) de pînză, stofă sau piele, folosită în croitorie ca piesă componentă a unei confecții sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte prea strîmtă. Fustă în clini. ▭ [Purta] sumăieș scurt fără clinuri și chimir îngust. SADOVEANU, O. V 455. La grandiosul bal, ea venise costumată... în costumul de mătase neagră, cu clinuri și bendițe stacojii. CARAGIALE, N. F. 168. ◊ Expr. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva). Tata mi-a dat în grijă... ca să mă feresc de omul roș, iar mai ales de cel spîn, cît oi putea; să n-am de-a face cu dînșii nici în clin, nici în mînecă. CREANGĂ, P. 202. 2. Petic de pămînt (sau de pădure) în formă de triunghi. Pe clin, la vale, erau împrăștiate case, sub glugi de stuh; de-abia se vedeau din livezile verzi. SADOVEANU, O. I 34. Sania coboară clinul de pădure. Fug în urma noastră, luminișuri dure. TOPÎRCEANU, B. 12. După cîtva timp văzu că un rumîn nu-și ține linia lui din dreapta, ci se duce spre stingă, îngustînd astfel pogonul. – Măi Mihai, da de ce-mi lași clin în dreapta? SANDU-ALDEA, U. P. 161. 3. (Rar) Unealtă de cizmărie. Iară gazda, robotind zi și noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri... clin, ace, sule, clește... și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81.