ciubuc definitie

15 definiții pentru ciubuc

ciubúc sn [At: TARIF (1761), ap. ȘIO / V: (reg) ceb~, cib~, ~út / Pl: (1-12), ~uri (13) / E: tc çubuk, bg чибyк] 1 (Îrg) Vergea. 2 (Îrg) Vargă de făcut cozi de lulele. 3 (Înv) Pipă (orientală) cu țeavă lungă. 4 (Înv) Țeavă de lulea Si: (reg) cămiș. 5 (Reg) Tub scurt de fildeș, de chihlimbar etc., care se pune la capătul țevii lulelei și pe care îl ia fumătorul în gură Si: muștiuc, (iuz) imamea. 6 (Reg) Baston. 7 (Reg) Produs zaharos în formă de bastonaș (spiralat). 8 (Reg) Fire din țesătura unei stofe ieșite în relief față de restul bătăturei. 9 Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. Si: brâu, chenar, colac, cornișă, părcan. 10 Unealtă cu care se fac asemenea ornamente Si: ciubucar, lambar. 11 (Pfm; îe) A fi ~ A fi amorezat. 12 (Pfm; îe) A aprinde (sau a trage ori a bea) ~ A fuma. 13 (Fig; pfm) Bacșiș.
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk.
CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk.
CIUBÚC, ciubuce și (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă (și cu imamea de fildeș sau de chihlimbar). V. lulea, narghilea. Șade turcul, gras, uituc, Și-i tot trage din ciubuc. BANUȘ, B. 29. Nedreptatea de pe pămînt vine de la aceia cu pungă groasă, cu ciubuc mare, cu burtă mare. PAS, L. II 99. Sorbiră din cafea, traseră de două-trei ori din ciubuc. GHICA, S. 282. Maiorul se ținea in picioare... pufăind nemțește dintr-un ciubuc. RUSSO, O. 48. ♦ Țeava de lulea. Mă dusei pe ici-colea După ciubuc de lulea. ȘEZ. I 296. 2. Ornament în relief, cu un profil dreptunghiular sau curbat, care înconjură un perete, un tavan, o piesă de tîmplărie etc. V. chenar, cornișă. Pe dinafară, șase ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. CARAGIALE, O. II 97. 3. (Familiar, caracteristic pentru societatea burgheză) Avantaj (material, adesea bănesc) sau cîștig (neoficial, luat pe sub mînă, adesea necinstit); bacșiș; ciupeală, șperț.
ciubúc1 (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubúc2 (bacșiș) s. n., pl. ciubúcuri
ciubúc (pipă, ornament) s. n., pl. ciubúce
ciubúc (bacșiș) s. n., pl. ciubucúri
CIUBÚC s. (TEHN.) ciubucar, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ al zidarului.)
ciubúc (ciubuce), s. n.1. Nuia, vargă, joardă. – 2. Băț, stinghie. – 3. Ornament în relief, mulură. – 4. Cornișă. – 5. Rindea de fălțuit. – 6. Dungă, linie la țesături. – 7. Țeavă de lulea. – 8. Pipă, lulea. – 9. (Arg.) Pleașcă, chilipir. – Mr. ciubucă, ciubuche, megl. ciăbuc. Tc. çubuk, çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Șeineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι, alb. tšibuk, tšubuk, bg. čibuk, sb. čibuk, pol. cybuch, rus., rut. čubuk, sp. chibuqui. – Der. ciubeică, s. f. (pipă uzată); ciubucar, s. m. (fabricant de pipe; rindea de fălțuit); ciubucciu, s. m. (înv., fabricant de pipe; slujitor care avea sarcina să curețe și să aprindă pipa domnitorului); ciubuccerie, s. f. (îndeletnicirea acestui slujitor). După Miklosich, Wander., 14, rut. provine din rom. Pentru der. de la ciubeică, Pascu, Suf., 238 și Iordan, Dift., 102; totuși această der. este greu de acceptat, dacă nu se ține seama de o confuzie cu ciovei.
CIUBÚC2 ~ce n. 1) Pipă de tip oriental cu tub lung. ◊ A trage din ~ a fuma. 2) Ornament în relief la un perete sau la o fereastră. /<turc. çubuk
CIUBÚC1 ~uri n. pop. Câștig obținut fără muncă; venit ilicit; bacșiș. A da ~. A face ~uri. /<turc. çubuk
ciubuc n. 1. lulea orientală cu țeava lungă și cu imamea de fildeș: boierul trage ciubuc în vremea asta AL.; 2. vargă ce zidarii trag pe pereți ori tavanuri: pereții erau împodobiți, iar ciubucele erau poleite ISP.; 3. dungă pe pânzeturi și covoare de lână; 4. cofetură în formă de bastonaș, făcută din zahăr cu boia roșie. [Turc. ČUBUK].
cĭubúc n., pl. e (turc. čubuk, čebuk și čibuk; ngr. tsibúki, bg. sîrb. čibuk, rus. čubúk). Lulea orientală lungă. Băț (baston, bucată) de ceară roșie, de acadea, de cĭocolată. Dungă, brîŭ proeminent făcut pe zidurĭ ca ornament. Adv. Fam. Înamorat cĭubuc (maĭ des lulea), foarte înamorat. – Maĭ rar cibuc, vechĭ și cebuc.
CIUBUC s. (TEHN.) ciubucar, lambar, lămbuitor, (rar) tipar. (~ al zidarului.)

ciubuc dex

Intrare: ciubuc (ornament)
ciubuc 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: ciubuc (pipă)
ciubuc 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: ciubuc (bacșiș)
ciubuc 2 pl. -uri substantiv neutru